Obama "fericit" de un aparent compromis în problema impasului bugetar

Preşedintele american Barack Obama este "fericit" de o aparentă acceptare a propunerillor republicanilor privind ridicarea plafonului datoriei de stat pentru câteva săptămâni, însă ar fi preferat o soluţie pe termen lung, a afirmat joi purtătorul său de cuvânt, Jay Carney.

277 afișări
Imaginea articolului Obama "fericit" de un aparent compromis în problema impasului bugetar

Obama "fericit" de un aparent compromis în problema impasului bugetar

Carney a explicat că preşedintele american îşi menţine poziţia faţă de propunerile republicanilor, aşteptaţi joi după-amiaza la Casa Albă, şi doreşte, de asemenea, găsirea unei soluţii în cazul paraliziei parţiale a statului federal.

Republicanii din Camera Reprezentanţilor oferă preşedintelui Barack Obama propunerea de majorare temporară a plafonului datoriilor, care să permită începerea negocierilor pentru buget, a declarat joi preşedintele instituţiei, John Boehner, după o întâlnire cu partenerii de partid.

Măsura, de creştere a nivelului datoriilor pe o perioadă de şase săptămâni, propusă cu bună-credinţă, ar da timp pentru negocierea bugetului, a spus Boehner, relatează MarketWatch.

Liderul republican şi-a exprimat speranţa că Obama va vedea propunerea ca pe o încercare de întâlnire la jumătatea drumului.

Propunerea republicanilor nu va duce la deblocarea activităţilor instituţiilor guvernamentale, care sunt oprite parţial de zece zile, din cauză că politicienii nu au reuşit să ajungă la un acord asupra bugetului anului fiscal 2014, început la 1 octombrie.

"Este timpul să înceapă negocierile", a spus Boehner, republican din Ohio.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici