Obama susţine că "sacrificiul" militarilor americani va conta în deciziile sale

Preşedintele american, Barack Obama, a declarat joi că pierderile umane vor conta în deciziile sale militare, după ce a asistat pentru prima dată la repatrierea cadavrelor militarilor ucişi în Afganistan.

Obama susţine că "sacrificiul" militarilor americani va conta în deciziile sale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Obama a asistat în noaptea de miercuri spre joi, la baza aeriană din Dover (Delaware, est), la repatrierea cadavrelor a 18 americani ucişi în această săptămână în Afganistan, într-un moment în care trebuie să ia o decizie în legătură cu suplimentarea sau nu a trupelor americane din această ţară.

Debarcarea sicrielor din avion şi întâlnirea cu familiile victimelor "amintesc cu gravitate de sacrificiile extraordinare consimţite de tinerii în uniformă", a declarat Obama.

"Povara suportată de soldaţii noştri şi de familiile lor pe timp de război va cântări în modul meu de a vedea aceste conflicte", a adăugat Obama.

"Este un lucru la care mă gândesc în fiecare zi", a adăugat el în cadrul unei apariţii în faţa presei, cu ocazia întrevederii cu Lee Kuan Yew, fondatorul Singaporelui modern.



comentează şi tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
SUA ,
AFGANISTAN ,
MILITARI ,
REPATRIERE ,
TRUPE SUPLIMENTARE ,
RĂZBOI
COMENTARII
  • Lansarea primei rachete romanesti! 30 oct 2009

    "Azi 30 Oct. 2009, la 11 va avea loc incarcarea rachetei suborbitale romanesti Helen pe nava NSSL 281 Constanta.
    Treizeci de jurnalisti acreditati vor participa la eveniment. "
    http://www.arcaspace.ro/ro/acasa.htm

    Incapatinarea celor de la ARCA nu are limite desi un dezastru iminent si o mare rusine pentru Romania se anunta deoarece racheta este gresit proiectata. A se vedea articolul:
    http://www.stiinta.info/forum/index.php?topic=3829.0

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa