Oficial rus: Tensiunile militare se vor amplifica după retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul

Serghei Riabkov, ministrul adjunct de Externe al Rusiei, a declarat, marţi, că tensiunile militare din Orientul Mijlociu se vor amplifica după decizia Statelor Unite de a se retrage din acordul nuclear semnat cu Iranul în 2015, relatează site-ul agenţiei Tass.

976 afișări
Imaginea articolului Oficial rus: Tensiunile militare se vor amplifica după retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul

Oficial rus: Tensiunile militare se vor amplifica după retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul

”Nu vrem ca retragerea SUA din acordul nuclear să devină un pretext pentru intensificarea tensiunilor militare din Orientul Mijlociu. Potrivit estimărilor noastre, pericolul amplificării tensiunilor militare în regiune este în creştere după retragerea SUA din acord”, a declarat Riabkov.

Oficialul rus a adăugat că este posibilă menţinerea acordului nuclear cu Iranul chiar şi în pofida retragerii SUA, dacă va exista voinţă politică.

”Trebuie să stabilim parametrii pentru a lucra în cadrul acordului fără SUA. Credem că asta este posibil atât în teorie, cât şi în practică. Foarte multe lucruri depind de voinţa politicienilor, în mod special de cei din ţările europene”, a adăugat ministrul adjunct de Externe al Rusiei.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat, săptămâna trecută, decizia de retragere a Statelor Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul în anul 2015 şi că SUA vor reactiva sancţiunile contra Iranului.

Marile puteri din grupul P5+1 (China, Franţa, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite plus Germania) au semnat în 2015 un acord cu Iranul prin care Teheranul se angajează să limiteze activităţile atomice în schimbul relaxării sancţiunilor internaţionale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici