ONU a evocat o anchetă asupra unor atacuri cu clor în Siria, dar fără să ia o decizie

Membrii Consiliului de Securitate al ONU au evocat miercuri eventualitatea unei anchete internaţionale asupra unor presupuse atacuri cu clor în Siria, dar fără să ia o decizie pentru a o efectua, a anunţat preşedinta Consiliului, ambasadoarea nigeriană Joy Ogwu.

169 afișări
Imaginea articolului ONU a evocat o anchetă asupra unor atacuri cu clor în Siria, dar fără să ia o decizie

ONU a evocat o anchetă asupra unor atacuri cu clor în Siria, dar fără să ia o decizie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Franţa şi Statele Unite au anunţat că deţin elemente privind utilizarea, de curând, a unor produse industriale toxice, cum ar fi clorul, în conflictul sirian.

"Memebri ai Consiliului şi-au exprimat îngrijorarea puternică privind informaţii potrivit cărora clor gazos a fost utilizat în anumite localităţi (siriene), provocând morţi şi răniţi, şi au cerut o anchetarea a incidentului", a declarat ambasadoarea.

Ogwu rezuma pentru presă discuţii într-o consultare cu uşile închise, în prezenţa lui Sigrid Kaag, coordonatoarea distrugerii arsenalului chimic sirian.

Răspunzând unor întrebări, ea a apreciat că Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) ar putea "juca un rol" într-o anchetă, dar a recunoscut că nu s-a luat vreo decizie.

"Încercăm în continuare să verificăm autenticitatea informaţiilor şi, în aşteptare, nu putem să luăm vreo decizie", a spus ea. "Nu am discutat despre cine ar putea să ancheteze", a adăugat Ogwu.

Potrivit unor diplomaţi, Kaag nu a luat poziţie asupra acestui punct în cursul consultărilor.

Kaag a prezentat Consiliului situaţia destructurării arsenalului sirian, subliniind că 88% dintre armele chimice înregistrate au fost evacuate din ţară.

Potrivit ambasadoarei nigeriene, Kaag a apreciat această situaţie ca "pozitivă" şi a estimat că, în cazul în care se menţine ritmul, Siria ar putea finaliza evacuările "în zilele următoare".

Termenul-limită al scoaterii din ţară a tuturpr armelor chimice siriene a fost stabilit la 27 aprilie. Membrii Consiliului "şi-au exprimat optimismul" cu privire la respectarea acestui calendar, a precizat preşedinta Consiliului.

Ambasadorul sirian la ONU Bashar Jaafari a "negat în mod categoric că a fost utilizat armament sirian" cu gaz de clor. El a subliniat în faţa jurnaliştilor că clorul este utilizat "de firme de curăţenie sau pentru dezinfectarea piscinelor", sugerând că acest produs toxic este disponibil la scară largă.

Potrivit unor diplomaţi prezenţi, ambasadoarea americană Samantha Power a apreciat, în cursul consultărilor, că "ar fi ironic şi totodată teribil ca regimul să fi recurs la clor", un produs care nu se află pe lista cu substanţe toxice pe care Siria este obligată să le distrugă.

Ambasadorul francez Gérard Araud suspectează regimul sirian că utilizează punctual produse toxice mai discrete, pentru a evita o reacţie internaţională.

Omologul său britanic Mark Lyall Grant s-a declarat "foarte tulburat" de informaţii despre atacuri cu clor. "Credem că aceste noi acuzaţii este necesar să facă obiectul unei anchete şi studiem împreună cu partenerii noştri cele mai bune mecanisme" în vederea efectuării unei anchete, a declarat el la ieşirea de la consultări.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici