ONU: Peste 191.000 de morţi în conflictul din Siria. "Paralizia internaţională" încurajează asasinii

Peste 191.000 de persoane au fost ucise de la începutul conflictului în Siria, în martie 2011, mai mult decât dublu faţă de bilanţul înregistrat în urmă cu un an, a anunţat vineri ONU, criticând "paralizia internaţională" care încurajează "asasinii".

609 afișări
Imaginea articolului ONU: Peste 191.000 de morţi în conflictul din Siria. "Paralizia internaţională" încurajează asasinii

ONU: Peste 191.000 de morţi în conflictul din Siria. "Paralizia internaţională" încurajează asasinii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Asasinii, distrugătorii şi torţionarii din Siria şi Irak au fost încurajaţi şi întăriţi de paralizia internaţională", a denunţat Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, într-un comunicat.

Ea a apreciat că este "scandalos că în pofida enormelor suferinţe, situaţia dificilă a răniţilor, strămutaţilor, deţinuţilor şi familiilor persoanelor ucise sau dispărute nu mai atrage deloc atenţia".

Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului a compilat 191.369 de cazuri documentate privind persoane ucise în Siria între martie 2011 şi sfârşitul lui aprilie 2014, "adică mai mult decât dublu" faţă de numărul civililor ucişi până acum un an (93.000).

În decembrie 2011, Înaltul Comisariat înregistrase peste 5.000 de morţi, iar în ianuarie 2013 anunţase moartea a peste 60.000 de persoane.

Potrivit ONU, numărul de peste 191.000 de morţi înregistraţi în prezent este fără îndoială o subestimare a bilanţului real.

Cel mai mare număr de decese documentate de ONU au fost înregistrate în guvernoratul de la periferia rurală a Damascului (39.393), urmat de Alep (31.932), Homs (28.186), Idlib (20.040), Daraa (18.539) şi Hama (14.690).

Peste 85 la sută dintre decesele documentate sunt cele ale unor bărbaţi. Ca şi la rapoartele precedente, ONU nu a putut face o distincţie între combatanţi şi non-combatanţi.

Decesele a 8.803 minori, dintre care 2.165 de copii cu vârsta sub zece ani, au fost raportate în acest stadiu, dar numărul lor real este probabil mult mai mare, având în vedere că vârsta victimelor nu este documentată în majoritatea cazurilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici