Opoziţia ungară cere PE o anchetă asupra unei firme care are legături cu ginerele lui Viktor Orban

Coaliţia Democratică (DK, opoziţie) cere Uniunii Europene să lanseze o anchetă cu privire la licitaţiile publice câştigate de compania Elios, care are legături cu ginerele premierului ungar Viktor Orban, relatează MTI.

321 afișări
Imaginea articolului Opoziţia ungară cere PE o anchetă asupra unei firme care are legături cu ginerele lui Viktor Orban

Opoziţia ungară cere PE o anchetă asupra unei firme cu legături cu ginerele lui Viktor Orban (Imagine AFP / Mediafax Foto)

DK a adresat o cerere în acest sens Comisiei pentru Control Bugetar din cadrul Parlamentului European (PE), a anunţat joi într-o conferinţă de presă Zsolt Greczy, un purtător de cuvânt al partidului.

Motivul acestei cereri, a precizat Greczy, este faptul că UE analizează din nou să suspende fonduri alocate Ungariei.

Comisia Europeană (CE) analizează să suspende fonduri deoarece suspectează că solicitări Elios de fonduri europene sunt afectate de corupţie, a declarat el.

Este vorba despre suspendarea fondurilor alocate prin Programul Operaţional pentru Mediu şi Energie (EEOP), a precizat Greczy.

Ungariei îi sunt alocate 3,8 miliarde de euro în cadrul programului, pentru o perioadă de şapte ani, a spus el, adăugând că este neclar ce sumă din aceste fonduri urmează să suspende CE.

Purtătorul de cuvânt a declarat că CE a devenit suspicioasă după ce a constatat că firma Elios a participat la numeroase licitaţii în cadrul EEOP, anunţând că licitaţiile "ar putea să fi fost croite pentru o anumită companie".

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici