Opt avioane de luptă franceze şi britanice, mobilizate în statele baltice

Patru avioane franceze de luptă au sosit luni în Polonia, în timp ce alte patru avioane britanice au sosit în Lituania, în cadrul unei misiuni NATO de supraveghere a spaţiilor aeriene ale statelor baltice, potrivit unor surse oficiale de la Paris şi Londra.

505 afișări
Imaginea articolului Opt avioane de luptă franceze şi britanice, mobilizate în statele baltice

Patru avioane franceze de tip Rafale au sosit în Polonia, în contextul crizei din Ucraina (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cele patru avioane franceze, de tip Rafale, au aterizat luni dimineaţa la baza Malbrok, în nordul Poloniei, a anunţat Ministerul francez al Apărării, la Paris.

Este vorba despre una dintre măsurile de "asigurare" oferite de către Alianţa Nord-Atlantică statelor din Europa de Est, îngrijorate de atitudinea Moscovei în criza ucraineană, a precizat această sursă.

Aproximativ 70 de militari francezi au fost mobilizaţi la Malbrok, a anunţat colonelul Gilles Jaron, un purtător de cuvânt al Statului Major al armatei franceze. Acest detaşament va paticipa la antrenamente în cadrul misiunilor de "poliţie aeriană", cu armata poloneză, dar şi la misiuni de supraveghere aeriană.

TITLURILE ZILEI

Ministerul britanic al Apărării a anunţat, la Londra, că patru avioane britanice de tip Typhoon au sosit în Lituania şi urmează să survoleze spaţiile aeriene estonian, leton şi lituanian, în cadrul unor măsuri adoptate de către NATO pentru "susţinerea şi asigurarea statelor membre din Est".

Franţa a propus statelor baltice şi Poloniei, la jumătatea lui martie, să le pună la dispoziţie patru avioane de tip Rafale, în vederea consolidării acestei misiuni de supraveghere aeriană pe care NATO o asigură începând din 2004. Până în mai, Statele Unite sunt cele care conduc această misiune. Polonia, stat membru NATO, va prelua ulterior conducerea misiunii.

De asemenea, de la 1 aprilie, un avion francez dotat cu radar de tip AWACS asigură misiuni de supraveghere, de mai multe ori pe săptămână, în spaţiile aeriene ale Poloniei şi României.

NATO a anunţat, la jumătatea lui aprilie, consolidarea apărării statelor din Europa de Est şi a multiplicat zborurile deasupra ţărilor baltice. De asemenea, urmează să fie mobilizate nave în Baltica şi estul Mediteranei.

Washingtonul a anunţat săptămâna trecută mobilizarea a patru companii de paraşutişti, în total 600 de militari, în vederea efectuării unor exerciţii în Polonia şi statele baltice.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici