Opt răniţi, într-un accident între un microbuz românesc şi un autoturism în Ungaria
Opt persoane au fost rănite vineri seara, când un microbuz românesc a intrat în coliziune cu un autoturism unguresc în sudul Ungariei, a anunţat poliţia.
Autoturismul se îndrepta către Szeged când, la o curbă, a intrat în coliziune cu microbuzul care venea din sensul opus, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Szabolcs Szenti.
Un cuplu ungar se afla în autoturism şi şapte cetăţeni români călătoreau în microbuz, a precizat Szenti. Deocamdată nu există informaţii despre victime şi gravitatea rănilor suferite.
Drumul a fost închis pentru a permite desfăşurarea anchetei poliţiei, a adăugat Szenti.
Patru români au fost uşor răniţi în urma accidentului
Patru dintre cei şapte cetăţeni români aflaţi în microbuz au fost răniţi uşor şi au fost duşi la spitalul universitar din Szeged, dar au fost externaţi după două ore, a declarat pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al MAE, Alin Şerbănescu.
Potrivit acestuia, microbuzul la bordul căruia se aflau şapte cetăţeni români a fost implicat în accident, vineri seară, în apropiere de Szeged. Microbuzul, care circula regulamentar şi se afla în drum spre România, a intrat în coliziune cu o maşină în care se aflau doi cetăţeni ungari.
Poliţia anchetează circumstanţele producerii accidentului.
-
COD PORTOCALIU ŞI GALBEN de ninsori abundente până pe 14 februarie. Ce judeţe vor fi afectate
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o avertizare cod portocaliu şi galben de ninsori abundente valabilă în intervalul 12 februarie ora 18:00 - 14 februarie ora 14:00 pentru judeţele din jumătatea de sud a ţării. citeşte tot
-
PORTUL DE GHEAŢĂ: Cum arată portul Tomis din Constanţa - GALERIE FOTO
Social astăzi, 11:18
Portul Tomis din Constanţa a fost acoperit de gheaţă, după ce valurile au lovit cu putere ambarcaţiunile ancorate la mal şi faleza. citeşte tot





eu acuma aud prima oara ca se spune "cuplu UNGAR", nu cumva mai bine suna: cuplu UNGUR sau MAGHIAR?????????