Opt tineri din Iran, condamnaţi la închisoare pentru activităţi împotriva regimului pe Facebook

Opt tineri iranieni acuzaţi că au desfăşurat activităţi împotriva regimului pe Facebook au fost condamnaţi de Tribunalul revoluţionar la pedepse cu închisoarea cuprinse între 11 şi 21 de ani, a anunţat, luni, presa iraniană.

346 afișări
Imaginea articolului Opt tineri din Iran, condamnaţi la închisoare pentru activităţi împotriva regimului pe Facebook

Opt tineri din Iran, condamnaţi la închisoare pentru activităţi împotriva regimului pe Facebook (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cei opt tineri, a căror identitate nu a fost dezvăluită, au fost condamnaţi la închisoare pentru "activităţi împotriva securităţii naţionale, propagandă împotriva regimului, insulte la adresa valorilor religioase şi liderilor iranieni", potrivit presei, care nu prezintă detalii privind aceste activităţi.

Cei opt tineri condamnaţi provin din oraşele Yazd, Chiraz, Abadan, Kerman şi Teheran. Ei pot contesta decizia tribunalului revoluţionar.

Reţelele sociale, în special Facebook şi Twitter, sunt interzise în Iran.

Preşedintele iranian Hassan Rohani, moderat, ales în iunie 2013, susţine o mai mare libertate în plan cultural şi social, dar se confruntă cu opoziţia autorităţii judiciare, controlată de conservatori, care critică frecvent poziţiile considerate prea liberale ale Guvernului de la Teheran.

La sfârşitul lunii mai, site-ul de opoziţie Kaleme a anunţat că opt tineri au fost condamnaţi la pedepse cu închisoare cuprinse între 7 şi 20 de ani pentru activităţi împotriva regimului, pe Facebook.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici