Paisprezece răniţi în Germania, în urma unor ciocniri între refugiaţi la o tabără de migranţi

Paisprezece persoane au fost rănite duminică, în urma unor ciocniri între refugiaţi, într-o tabără de lângă oraşul german Kassel, relatează agenţia germană DPA, citată de AFP în pagina electronică.

10886 afișări
Imaginea articolului Paisprezece răniţi în Germania, în urma unor ciocniri între refugiaţi la o tabără de migranţi

Paisprezece răniţi în Germania, în urma unor ciocniri între refugiaţi la o tabără de migranţi (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

Ciocnirile au izbucnit la periferia oraşului, într-o tabătă de corturi în care se află aproximativ 1.500 de migranţi provenind din aproximativ 20 de ţări, şi au durat "mai multe ore", a anunţat poliţia, citată de DPA.

Trei poliţişti se află printre răniţi, potrivit aceleiaşi surse.

O bătaie a izbucnit duminică la prânz, în timpul mesei, între doi refugiaţi, iar ulterior a implicat două grupuri mari de migranţi albanezi şi pakistanezi, potrivit DPA.

Duminică seara, o a treia ciocnire a izbucnit între un grup de aproximativ 70 de migranţi şi alt grup de aproximativ 300 de migranţi.

Poliţia a reuşit să restabileacă ordinea după mai multe ore, dar nu a operat arestări.

Potrivit Deutsche Welle, poliţia a anunţat că certuri au izbucnit frecvent în acest centru temporar pentru migranţi instalat în incinta fostului aeroport Kassel-Calden, în nordul Germaniei, dar că incidentele de duminică sunt primele în care s-a ajuns la confruntări fizice.

Opt refugiaţi răniţi au fost conduşi la spital pentru îngrijiri, potrivit DW.

Autobuze au sosit duminică seara în centru pentru a-i lua şi conduce la alt centru pe unii refugiaţi.

Poliţia a intervenit împreună cu oficiali pentru a pune capăt disputei. Trei oficiali şi trei refugiaţi au fost răniţi. Anchete privind refuzul dispoziţiilor autorităţilor şi atac grav au fost lansate, fără să se facă arestări, potrivit DW.

Centrul a fost creat iniţial pentru a găzdui 1.000 de persoane. Unii dintre cei 1.500 de refugiaţi aflaţi acolo în prezent sunt mulţumiţi că se află departe de război, însă alţii şi-au exprimat frustrarea şi îndoiala că vor primi azil, potrivit postului.

Germania aşteaptă până la un milion de migranţi să sosească pe teritoriul său până la sfârşitul anului.

"Capacitatea noastră de absorbţie este limitată, chiar dacă nu s-a decis încă până unde merg aceste limite", a avertizat duminică preşedintele german Joachim Gauck.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici