Panică în Georgia după ce un post tv a anunţat că trupele ruse au invadat ţara - VIDEO

Un post de televiziune a generat panică sâmbătă, în Georgia, difuzând în mod voluntar un fals buletin de ştiri care anunţa că trupele ruse au invadat ţara.

Panică în Georgia după ce un post tv a anunţat că trupele ruse au invadat ţara (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Postul priva georgian Imedi a difuzat imagini din timpul războiului ruso-georgian din august 2008, anunţând că tancuri ruseşti se îndreptau către capitala Tbilisi şi că aviaţia rusă a bombardat porturi şi aeroporturi. Abia la sfârşit, televiziunea a anunţat că totul este fals şi că a vrut astfel să arate ce se poate întâmpla.

Potrivit presei locale, falsa ştire a determinat un număr record de apeluri la serviciile de urgenţă.

Agenţia Interpress a afirmat că vestea a provocat multiple incidente cardiace şi leşinuri. Agenţia a adăugat că la Gori, oraşul cel mai afectat de războiul din 2008, sute de locuitori s-au grăbit spre magazine pentru a-şi procura produse de primă necesitate.

Supraîncărcate, reţelele de telefonie au înregistrat o pană pentru scurt timp.

Oficialii guvernamentali georgieni s-au declarat indignaţi de acest gest. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Mihail Saakaşvili, Manana Manjgaladze, a afirmat că buletinul ar fi trebuit identificat clar ca un fals. El a adăugat că acesta este în contradicţie cu etica jurnalistică.

În 2008, forţele ruse au invadat Georgia, în replică la tentativa georgiană de a recupera regiunea separatistă Osetia de Sud, susţinută de Moscova.

Video Stirileprotv.ro



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
GEORGIA ,
TELEVIZIUNE ,
RUSIA
COMENTARII
  • ...................... 14 mar 2010

    JURNALISMUL ROMAN ESTE APROAPE LA NIVELUL CELUI GEORGIAN

    UITATI-VA LA TELEVIZOARE, TOATA ZIUA NUMAI ISTERIE SI HAOS

  • pensionar 14 mar 2010

    Nu egzita destule calamitat, mai e nevoie de INTOXICATI pentru a crea haos in lume??????????Doamne chiar vine sfarsitul lumi, in acste conditi.Ura peste tot, lucreaza baieti.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa