PARADISE PAPERS. Regina Elisabeta a II-a, apropiaţi ai lui Trump şi ai premierului Canadei, pe lista „investitorilor” în paradisuri fiscale

Numele Reginei Elisabeta, ale unor apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump, ai premierului Canadei, Justin Trudeau, dar şi numele unor vedete de top, precum Madonna sau Bono, sau ale giganţilor Apple, Facebook sau Twitter apar într-o nouă investigaţie privind paradisurile fiscale, intitulată ”Paradise Papers”.

2185 afișări
Imaginea articolului PARADISE PAPERS. Regina Elisabeta a II-a, apropiaţi ai lui Trump şi ai premierului Canadei, pe lista „investitorilor” în paradisuri fiscale

PARADISE PAPERS. Regina Elisabeta a II-a, apropiaţi ai lui Trump şi ai premierului Canadei, pe lista „investitorilor” în paradisuri fiscale

La 18 luni de la „Panama Papers”, o nouă dezvăluire despre „optimizările fiscale” ale unora dintre cele mai potente financiar personalităţi din lume apar într-un nou scandal, denumit acum „Paradise Papers”. Peste 381 de jurnalişti, reprezentând 96 de media internaţionale, au avut acces la mai bine de 13 milioane de documente ale casei de avocatură britanice Appleby, obţinute de publicaţia Süddeutsche Zeitung, potrivit Le Figaro.

Regina Elisabeta a II ar deţine compania care îi administrează bunurile, numită Ducatul de Lancaster şi care a investit 7,5 milioane de dolari în fodcuri de investiţii din Insulele Caiman. Acestea, la rândul lor, au investit într-un fond care controlează societatea Brighthouse care a fost în centrul unui mare scandal în Marea Britanie pentru că vindea produse în rate, cu dobândă de 99,9%, persoanelor cu venituri modeste. 

Numele premierului Canadei, Justin Trudeau, apare şi el citat în anchetă. Unul dintre apropiaţii săi, miliardarul Stephen Bronfman, care a contribuit cu mai bine de 27 de milioane de dolari în campania electorală din 2015, a investit, prin societatea Claridge, într-o structură financiară din Insulele Caiman, sustrăgându-se astfel de la plata a milioane de dolari taxe. Informaţia vine în contextul în care Trudeau a anunţat că una dintre priorităţile sale este lupta contra paradisurilor fiscale.

Secretarul american al Trezoreriei, Wilbur Ross, apare şi el citat în anchetă ca având legături de afaceri cu apropiaţi ai preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin. Acesta ar fi avut participaţii într-o societate de transport maritim de gaz lichefiat, Navigator Holdings, care făcea afaceri cu oligarhi ruşi vizaţi de sancţiunile impuse de administraţia americană. 

Potrivit New York Times, Wilbur şi-ar fi redus participaţia în societate după ce a preluat funcţia în februarie acest an, însă controlează 31% din ea, prin intermediul unor off-shore-uri.

Facebook et Twitter apar şe ele în documentele „Paradise Papers. Cele două companii ar fi primit fonduri substanţiale care ar fi provenit de la instituţii ruseşti conectate Kremlinului , prin intermediul unui asociat al ginerelui lui Trump, Jared Kushner.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici