Parlamentul rus ar putea adopta o rezoluţie care să condamne "anexarea" RDG de către RFG în 1989

Preşedintele Parlamentului rus, Serghei Narîşkin, a cerut miercuri Comisiei pentru Afaceri Externe să studieze posibilitatea de a adopta o rezoluţie care să condamne "anexarea" Germaniei de Est de către Germania de Vest în 1989.

729 afișări
Imaginea articolului Parlamentul rus ar putea adopta o rezoluţie care să condamne "anexarea" RDG de către RFG în 1989

Parlamentul rus ar putea adopta o rezoluţie care să condamne "anexarea" RDG de către RFG în 1989 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Această declaraţie este dorită ca o "măsură de retorsiune" faţă de preşedinta Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Anne Brasseur, care a calificat drept "anexare" preluarea controlului asupra Crimeei de către forţele ruse, urmată de un referendum în martie privind ataşarea peninsulei ucrainene la Rusia.

Prin urmare, Narîşkin a anunţat în faţa deputaţilor că a cerut Comisiei pentru Afaceri Externe din Duma "să pregătească o declaraţie care să condamne anexarea Republicii Democrate Germane (RDG) de către Republica Federală Germană (RFG) în 1989".

La 3 octombrie 1990, la finalul unui proces declanşat de căderea Zidului Berlinului, simbol al divizării lumii în timpul Războiului Rece, Germania s-a reunificat după 40 de ani de separare.

"Spre deosebire de Crimeea, nici un referendum nu a fost realizat în RDG", a adăugat el, făcând referire la cel desfăşurat în peninsula ucraineană, când 97 la sută dintre votanţi au ales alipirea la Rusia, dar a cărui legalitate a fost pusă la îndoială de occidentali.

Dacă alipirea Crimeei la Rusia este considerată o anexare, atunci "putem spune că RDG a fost anexată de RFG", apreciază Narîşkin, adăugând că Rusia se opune logicii standardelor duble.

Ultimul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, apreciat în Occident pentru că a permis căderea Zidului Berlinului şi reunificarea paşnică a Germaniei, l-a criticat pe preşedintele Dumei şi a cerut să nu se "simplifice viziunea trecutului şi să nu se judece trecutul pe baza situaţiei actuale".

"Despre ce anexare vorbim? Nu are nici o legătură", a insistat Gorbaciov, citat de agenţia Interfax.

"Şi despre ce referendum vorbim, în condiţiile în care în cele două ţări, RFG şi RDG, sute de mii de persoane manifestau sub acelaşi slogan: «Suntem un singur popor»", a adăugat el.

Propunerea preşedintelui Dumei, un apropiat al liderului rus Vladimir Putin, intervine după discuţia sa de duminică, într-o atmosferă tensionată, cu preşedinta APCE, un organism care a suspendat în aprilie drepturile de vot ale celor 18 membri ruşi, pentru a marca dezacordul faţă de anexarea Crimeei.

Această sancţiune ar putea fi prelungită la prima dintre cele patru sesiuni anuale ale APCE, care se deschide luni.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici