Partidul lui Igor Dodon, pe primul loc în preferinţele alegătorilor din R. Moldova, înainte de alegerile legislative

Partidul Socialiştilor, formaţiunea preşedintelui moldovean Igor Dodon, se situează pe primul loc în preferinţele de vot înainte de alegerile legislative din Republica Moldova din 24 februarie, la mare distanţă de partidul clasat pe al doilea loc, potrivit unui nou sondaj de opinie.

2422 afișări
Imaginea articolului Partidul lui Igor Dodon, pe primul loc în preferinţele alegătorilor din R. Moldova, înainte de alegerile legislative

Partidul lui Igor Dodon, pe primul loc în preferinţele alegătorilor din R. Moldova, înainte de alegerile legislative

Un nou sondaj realizat de Institutul Republican Internaţional din SUA arată că dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, în legislativul de la Chişinău ar intra patru partide, informează Publika.md.

Potrivit sondajului, pentru Partidul Socialiştilor şi-ar da votul cei mai mulţi alegători, 39%, ceva mai mulţi faţă de datele prezentate în toamna anului trecut de acelaşi institut, în timp ce la mare distanţă pe locul doi s-ar clasa Partidul Democrat din Moldova, condus de Vladimir Plahotniuc, cu 14%, înregistrând o creştere cu două puncte procentuale în doar câteva luni.

La mică distanţă de PDM se află Partidul "Acţiune şi Solidaritate" (PAS), condus de Maia Sandu, cu 13% din sufragii, înregistrând o uşoară creştere, după ce toamna trecută a înregistrat un declin.

Pe de altă parte, Partidul Platforma "Demnitate şi Adevăr", care face parte din blocul PAS-PPDA, rămâne cu tot mai puţini simpatizanţi. Formaţiunea lui Andrei Năstase este cotată, în prezent, cu 9 % din voturi, cu trei puncte procentuale mai puţine faţă de toamna anului trecut.

Studiul mai arată că la limita pragului electoral de 6 la sută pentru partide se află formaţiunea lui Ilan Şor, care ar acumula doar 5% din voturi.

În acelaşi timp, 2% dintre participanţii la sondajul IRI au spus că nu ar vota niciun partid, iar 9% au spus că nu ştiu sau nu au răspuns la această întrebare.

Sondajul Institutului Republican Internaţional din SUA a fost realizat în perioada 5 decembrie 2018 - 16 ianuarie 2019 pe un eşantion de 1226 de persoane. Marja de eroare este de plus minus 2,8%.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici