Patru bărbaţi au fost arestaţi în Marea Britanie, fiind suspectaţi că ar comite acte de terorism

Patru bărbaţi au fost arestaţi, marţi, fiind suspectaţi că ar comiteacte de terorism, în urma investigaţiilor efectuate de autorităţile din comitatele Yorkshire şi Derbyshire, situate în Marea Britanie, informează site-ul postului BBC.

284 afișări
Imaginea articolului Patru bărbaţi au fost arestaţi în Marea Britanie, fiind suspectaţi că ar comite acte de terorism

Patru bărbaţi au fost arestaţi în Marea Britanie, fiind suspectaţi că ar comite acte de terorism

Trei dintre ei, în vârstă de 22 de ani, 36 de ani şi 41 de ani, au fost arestaţi de ofiţerii britanici în oraşul Sheffield. Cel de al patrulea, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în Chesterfield. Locuinţele celor patru bărbaţi sunt percheziţionate de autorităţi.

Toţi cei patru au fost reţinuţi sub suspiciunea de a fi implicaţi în comiterea, pregătirea şi instigarea la acte de terorism, în conformitate cu legea britanică din anul 2000 privind terorismul.

TITLURILE ZILEI

Bărbaţii au fost ridicaţi şi duşi la secţia din vestul regiunii Yorkshire. Arestările au fost conduse de serviciile de informaţii şi pregătite ca o parte a investigaţiei desfăşurate de Unitatea nord-estică pentru Combaterea Terorismului, au informat oficiali din poliţie.

Câţiva locuitori din zonă au declarat că au auzit sunetul unei explozii în timp ce poliţia a intrat în locuinţa unuia dintre cei reţinuţi, însă un oficial al Unităţii pentru Combaterea Terorismului a declarat că nu este vorba despre o explozie.

"Publicul ar fi putut auzi o bubuitură puternică în acel moment, însă nu a fost o explozie. Este o parte din metoda de a intra în locuinţă", a informat oficialul.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici