Patru militari egipteni au murit după prăbuşirea unui avion al armatei

Patru militari egipteni au murit şi alţi doi au fost răniţi în apropiere de frontiera cu Libia, după ce o aeronavă militară s-a prăbuşit în timpul unei misiuni antiteroriste, potrivit unor surse militare, informează site-ul agenţiei de presă AP.

77 afișări
Imaginea articolului Patru militari egipteni au murit după prăbuşirea unui avion al armatei

Patru militari egipteni au murit după prăbuşirea unui avion al armatei (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al armatei Egiptului, generalul Mohamed Samir, a declarat că o aeronavă militară s-a prăbuşit, joi, în timpul unei misiuni antiteroriste în vestul Egiptului, în apropierea frontierei cu Libia din cauza unei defecţiuni tehnice. Incidentul, petrecut la sud-est de localitatea Siwa, s-a soldat cu moartea a patru membri ai echipajului şi rănirea altor doi.

Anunţul a fost făcut pe pagina de Facebook a generalului Mohamed Samir, care a adăugat că trupele aeriene egiptene au distrus patru autovehicule care aparţineau unor presupuşi terorişti şi au confiscat încă cinci maşini.

Ultimul incident a avut loc luni, când trei poliţişti au fost răniţi într-o explozie produsă la un punct de control rutier, în apropiere de capitala Egiptului, Cairo.

Sute de militari şi poliţişti au murit în timpul revoltelor ce durează mai bine de doi ani în Peninsula Sinai, din 2013, de când a fost înlăturat de la conducerea ţării preşedintele Mohamed Mursi. Organizaţia radicală Provincia Sinai, care a jurat loialitate faţă de gruparea teroristă Stat Islamic, este responsabilă de producerea celor mai multe atacuri din ţară.

Deşi autorităţile egiptene încearcă să pună capăt violenţelor comise de militanţii islamici pe întreg teritoriul ţării, numeroase atacuri în locaţii importante din Egipt au avut loc în ultima vreme. Procurorul general al Egiptului a fost ucis în luna iunie într-un atac cu bombă, plasată în maşina cu care se deplasa, în timpul unui convoi. De asemenea, atacurile teroriste au vizat şi puncte turistice din Egipt, precum templul Karnak din zona Thebei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici