Patruzeci şi trei de membri ai contingentului ONU, răpiţi în zona Platoului Golan

Patruzeci şi trei de membri ai contingentului ONU de menţinere a păcii au fost capturaţi de o grupare islamistă, joi, în zona Platoului Golan, anunţă Naţiunile Unite, potrivit AFP.

242 afișări
Imaginea articolului Patruzeci şi trei de membri ai contingentului ONU, răpiţi în zona Platoului Golan

Patruzeci şi trei de membri ai contingentului ONU, răpiţi în zona Platoului Golan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Contingentul ONU monitorizează frontiera dintre Israel şi Siria, în zona Platoului Golan.

Răpirile au avut loc în partea siriană, într-o zonă unde au loc confruntări între serviciile de securitate siriene şi grupuri insurgente, a declarat Stéphane Dujarric, purtătorul de cuvânt al ONU.

Porivit ONU, alţi 81 de membri ai contingentului de pace sunt blocaţi în apropierea localităţilor Ar Ruwayhinah şi Burayqah.

Naţiunile Unite nu au precizat ce grup a revendicat capturarea militarilor. În acea regiune sunt active numeroase grupări armate, inclusiv Frontul Al-Nusra, afiliat reţelei teroriste Al-Qaida.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici