Pedeapsă cu închisoarea în Italia pentru persoanele care provoacă avalanşe
Guvernul italian pregăteşte sancţiuni cu închisoarea pentru persoanele care declanşează avalanşe soldate cu morţi, precum şi amenzi de 5.000 de euro pentru schiorii care se aventurează în afara pistelor şi pentru turiştii care străbat trasee în pofida avertizărilor meteo.
Pedeapsă cu închisoarea în Italia pentru persoanele care provoacă avalanşe (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
La sugestia Protecţiei Civile, Guvernul va propune Senatului un amendament la decretul-lege privind situaţiile de urgenţă, aprobat deja de Comisia de Mediu. Amendamentul urmează să fie supus aprobării în sesiune plenară. Deocamdată nu se cunosc detalii despre pedepsele cu închisoarea prevăzute.
Decizia intervine în contextul în care opt persoane au murit şi alte câteva zeci au fost rănite din cauza imprudenţei schiorilor care au provocat avalanşe.
La sfârşitul lunii decembrie, şeful Protecţiei Civile italiene, Guido Bertolaso, a fost aspru criticat după moartea a patru salvamontişti care căutau doi turişti rătăciţi în zona Trentino (nord).
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic astăzi, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Nu exista comentarii