Peste 90 de răniţi la Cairo în cadrul unor confruntări la o manifestaţie a salafiştilor

Peste 90 de persoane au fost rănite în noaptea de sâmbătă spre duminică la Cairo în confruntările dintre salafişti şi civili, prezentaţi drept locuitori ai cartierului unde a avut loc o manifestaţie.

111 afișări
Imaginea articolului Peste 90 de răniţi la Cairo în cadrul unor confruntări la o manifestaţie a salafiştilor

Peste 90 de răniţi la Cairo în cadrul unor confruntări la o manifestaţie a salafiştilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Zeci de susţinători ai lui Hazem Abu Ismail, un salafist exclus din cursa prezidenţială, s-au îndreptat sâmbătă către cartierul Abbassiya, în apropiere de Ministerul Apărării, pentru a protesta faţă de excluderea preferatului lor şi pentru a cere plecarea de la putere a armatei.

În cursul nopţii, ei au fost atacaţi de civili care, potrivit agenţiei oficiale Mena, ar fi locuitori ai cartierului exasperaţi de manifestaţie.

Ciocnirile au durat până în zori, iar cele două tabere au aruncat cu pietre, cocteiluri Molotov şi au tras cu alice, a declarat o sursă din cadrul serviciilor de securitate.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, 91 de persoane au fost rănite, majoritatea uşor.

Poliţia militară postată în faţa Ministerului Apărării nu a intervenit.

Violenţele din timpul manifestaţiilor în Egipt sunt atribuite în mod frecvent unor persoane angajate pentru a ataca protestatarii.

Hazem Abu Ismail face parte dintre cei zece candidaţi din 23 care au fost eliminaţi din cauza unor nereguli ale dosarelor. Mama lui Abu Ismail a obţinut cetăţenie americană, potrivit autorităţilor, ceea ce contravine legii electorale potrivit căreia candidatul, părinţii şi soţia sa trebuie să fie doar egipteni.

Majoritatea susţinătorilor lui afirmă că acesta este "un complot" orchestrat împotriva candidatului lor şi refuză excluderea lui din cursa prezidenţială.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici