Pilotul avionului prăbuşit în Libia nu semnalase probleme tehnice

Pilotul avionului de pasageri prăbuşit miercuri la Tripoli, într-un accident soldat cu 103 morţi, nu semnalase probleme tehnice, anunţă preşedintele comisiei de anchetă, Neji Dhaou.

15 afișări
Imaginea articolului Pilotul avionului prăbuşit în Libia nu semnalase probleme tehnice

Pilotul avionului prăbuşit în Libia nu semnalase probleme tehnice (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Pilotul nu semnalase nicio problemă. Până în ultimul moment, lucrurile s-au derulat normal între pilot şi turnul de control", a explicat Dhaou.

"Ceea ce pot confirma deocamdată este că avionul a atins solul chiar înaintea pistei", adaugă oficialul citat, precizând că anchetatorii "nu exclud nicio ipoteză".

Comisia de anchetă este alcătuită din doi experţi francezi de la Biroul de anchete şi analize (BEA), cinci reprezentanţi ai companiei Airbus, şi anchetatori libieni, sud-africani, alături de doi observatori olandezi. Experţi americani de la Oficiul Naţional pentru Securitatea Transporturilor (NTSB) se vor alătura vineri comisiei de anchetă, dat fiind că motorul şi sistemul de navigaţie ale avionului erau de fabricaţie americană.

Avionul Airbus A330-200 al companiei libiene Al-Afriqiyah, care venea de la Johannesburg, s-a prăbuşit miercuri pe aeroportul din Tripoli, 103 persoane pierzându-şi viaţa.

Compania Al Afriqiyah a anunţat vineri că la bordul aeronavei se aflau 67 de olandezi, 13 sud-africani şi 13 libieni, dintre care 11 membri ai echipajului. De asemenea, în avion erau patru belgieni, doi austrieci, un german, un britanic şi un cetăţean din Zimbabwe.

Naţionalitatea unui pasager încă nu a fost stabilită.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici