Piraţii somalezi au capturat un cargou grec, la bordul căruia se află şi un român
Piraţii somalezi au capturat duminică, în Oceanul Indian, un cargou grec cu 28 de marinari la bord, printre care şi un român, a anunţat Ministerul grec al Protecţiei Cetăţeanului.
Piraţii somalezi au capturat un cargou grec, la bordul căruia se află şi un român (Imagine din arhiva Mediafax Foto)
Cargoul Maran Centauros a fost capturat de piraţi la 730 de mile marine est de coastele Somaliei.
Potrivit căpitanului grec al navei, care a informat autorităţile elene prin telefon despre acest incident, nouă piraţi înarmaţi au atacat cargoul şi îl conduc spre apele somaleze.
Toţi marinarii de la bord sunt în stare bună de sănătate, a afirmat căpitanul.
Printre cei 28 de marinari de la bordul navei figurează 16 filipinezi, doi ucraineni şi un român.
Cargoul, care navighează sub pavilion grecesc, plecase din Kuwait şi se îndrepta spre Statele Unite, conform primelor informaţii.
Mai multe nave elene au fost atacate în ultimele luni de piraţi somalezi, în Oceanul Indian. Piraţii, care deţin de peste zece luni nava MV Ariana şi echipajul său ucrainean, au recunoscut vineri că nu au eliberat-o, contrar afirmaţiilor lor de joi, precizând că responsabilitatea aparţine proprietarului grec al navei.
-
ARTILERIA SIRIANĂ, împotriva populaţiei civile. FOTOGRAFII prin satelit, prezentate ca dovezi de SUA - FOTO
Externe astăzi, 03:37
Ambasadorul american în Siria şi Departamentul de Stat au postat pe Internet fotografii realizate prin satelit pe care le prezintă ca dovezi ale faptului că armata siriană efectuează operaţiuni de "anvergură" împotriva civililor, în special în oraşul Homs. citeşte tot
-
Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI
Externe astăzi, 01:35
Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP. citeşte tot





Nu exista comentarii