Poliţia catalană a evacuat catedrala Sagrada Familia, după o alarmă falsă

Autorităţile catalane au evacuat, marţi seara, catedrala Sagrada Familia din Barcelona şi alte câteva centre din zonă, după ce au primit o alarmă falsă legată de amplasarea unei bombe în acea zonă, informează BBC News.

283 afişări

Imaginea articolului Poliţia catalană a evacuat catedrala Sagrada Familia, după o alarmă falsă

Poliţia catalană a evacuat catedrala Sagrada Familia, după o alarmă falsă

Trupele antiteroriste au verificat o dubă parcată în apropierea catedralei, însă după mai multe verificări poliţia catalană a anunţat că a fost vorba de o alarmă falsă.

Ca parte a operaţiunii antiteroriste, pe lângă catedrala Sagrada Familia, au fost evacuate toate centrele comerciale aflate în zonă. Catedrala Sagrada Familia, proiectată de celebrul arhitect Antonio Gaudi, este una dintre cele mai mari atracţii turistice din Barcelona, fiind vizitată anual de milioane de turişti.

Poliţia spaniolă a anunţat că nu au fost făcute arestări, iar toate activităţile din zonă au revenit la normal.

Luna trecută, 15 persoane au fost ucise, iar alte 130 au fost rănite în urma atacurilor cu vehicul comise în oraşele Barcelona şi Cambrils. Reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic a revendicat ambele atentate comise pe 17 şi 18 august.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
BARCELONA ,
POLIŢIE ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.