- Home
- Externe
- WASHINGTON, (02.01.2016, 08:18)
- Mihai Draghici
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Populismul, terorismul şi crizele politice din Germania şi Franţa, principalele provocări în 2016
Traiectoria mişcărilor populiste, eliminarea ameninţării reprezentate de organizaţia teroristă Stat Islamic, problemele de popularitate cu care se confruntă liderii Germaniei şi Franţei sunt principalele evenimente internaţionale de urmărit în 2016, scrie The Wall Street Journal.
1852 afișări
Populismul, terorismul şi crizele politice din Germania şi Franţa, principalele provocări în 2016 (Imagine: Shutterstock)
Mişcări populiste în Statele Unite şi Europa
"Ascensiunea «Tendinţei înşelătoare» («Trumpery Tendency», după numele controversatului candidat republican Donald Trump) are multe lucruri în comun cu Partidul Neştiutorilor din anii 1840-1850. Reprezentanţii Partidului Neştiutorilor au ales primari în oraşele Chicago, San Francisco, Washington şi au condus statul Massachusetts. Apelul lui Donald Trump în sensul interzicerii intrării musulmanilor în Statele Unite şi rezistenţa opusă de republicani faţă de planul preşedintelui Barack Obama de a distribui mii de refugiaţi sirieni în Statele Unite sugerează o ură similară, care are aceleaşi elemente politice (chiar dacă niciun vot real deocamdată). Mişcările populiste au apărut şi au dispărut în politica americană. De obicei, au beneficiat de scindări în cadrul partidelor, dispărând treptat prin ridicolul public. Au fost erodate şi de factori demografici. Astăzi, retorica antimigraţie care pare atât de ameninţătoare riscă să alieneze clasa de mijloc emergentă de tip hispanic. Aproape fiecare ţară din Uniunea Europeană se confruntă cu ascensiunea partidelor populiste nemulţumite de politicile Bruxelles-ului şi care pledează pentru recăpătarea independenţei naţionale", apreciază analistul Ferdinand Mount, remarcând gardurile antimigraţie construite la propriu în Europa Centrală, la intrarea britanică în Eurotunel şi la frontiera Statelor Unite cu Mexicul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Franța a descoperit secretul longevității. Peste 31.000 de persoane vor împlini anul acesta peste un secol de viață
-
Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
-
Veneţia introduce o taxă de intrare de 5 euro începând de joi
-
Premierul spaniol îşi suspendă îndatoririle publice: Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc
Ameninţarea reprezentată de organizaţia teroristă Stat Islamic
Walter Russell Mead, profesor la Colegiul Bard şi analist la Institutul Hudson, spune, la rândul său, că ultimii doi ani au fost plini de surprize, majoritatea neplăcute, în Orientul Mijlociu, iar 2016 nu pare a fi diferit. Combinaţia de conflict între şiiţi şi sunniţi, intervenţia Rusiei pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad, competiţia geopolitică între Arabia Saudită şi Iran şi creşterea riscurilor economice generate de scăderea preţului petrolului vor crea un an dificil, atât pe teren, cât şi pentru liderii americani, consideră acesta. "Dilema care a paralizat Washingtonul în 2015 nu a fost încă rezolvată: Administraţia Barack Obama nu a găsit încă o soluţie de a lupta contra reţelei teroriste Stat Islamic fără a amplifica puterea Iranului şi Rusiei", explică analistul.
Relaţiile SUA-China
Orville Schell, analist la Centrul pentru Afaceri SUA-China al Institutului Asia Society, apreciază că schimbările climatice oferă o oportunitate clasică - un inamic comun care ar putea aduce o nouă perioadă de stabilitate în relaţiile americano-chineze.
"Nivelul lipsei de încredere între Washington şi Beijing este foarte ridicat în aceste zile. Disensiunile s-au multiplicat în ultimii ani, Statele Unite blocând ambiţiile teritoriale ale Chinei, dezaprobând relaţiile bune dintre preşedinţii Xi Jinping şi Vladimir Putin şi eforturile de amplificare a puterii militare chineze. În plus, rămâne o disparitate enormă între sistemele politice şi între valorile celor două ţări. Apare însă o rază de lumină pe acest tablou complicat, un loc în care interesele naţionale americane şi chineze sunt aliniate: schimbările climatice. Preşedinţii Barack Obama şi Xi Jinping au început deja să identifice elemente comune care au contribuit la recentul succes parţial al conferinţei ONU de la Paris", comentează Orville Schell.
Popularitatea lui Francois Hollande şi a Angelei Merkel, în scădere din cauza crizelor
Christopher Caldwell, editor senior la publicaţia Weekly Standard, crede că, în pofida unor crize precum cea a terorismului şi cea a imigraţiei, liderii Germaniei şi Franţei probabil se vor menţine la putere până la alegerile din 2017.
"Valul de atacuri teroriste din Franţa şi afluxul de imigranţi din Germania reprezintă provocări grave pentru cele două ţări şi pentru valorile esenţiale ale Uniunii Europene. Ar exista tentaţia de a crede că Administraţia François Hollande şi Guvernul Angela Merkel nu vor putea rezista până la expirarea mandatelor, în 2017. Dar pot rezista, prin blocarea anumitor tendinţe spre revolte populare", apreciază Christopher Caldwell.
Citeşte şi: Declaraţie şocantă a lui Erdogan: Regimul Adolf Hitler este un model de sistem prezidenţial eficient
Citeşte şi: Papa Francisc denunţă aroganţa statelor bogate, pledând pentru solidaritate şi căutarea lui Dumnezeu
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Topul celor mai dorite branduri de lux. Prada a fost doborâtă de Miu Miu
Citește pe www.zf.ro: De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul
Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii au înnebunit când au văzut-o
PROSPORT.RO
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
CANCAN.RO
Gestul bizar pe care Prințesa Kate Middleton îl face NOAPTEA, pe întuneric. Prințul William a înlemnit când a văzut-o
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe