Posibil schimb de spioni între Rusia şi Germania

O spioană rusă, condamnată în 2013, în Germania, împreună cu soţul său într-un caz de spionaj, a fost recent pusă în libertate înainte de ispăşirea pedepsei şi s-a întors în Rusia, a anunţat vineri presa germană, care evocă un posibil schimb de agenţi, potrivit AFP.

433 afișări
Imaginea articolului Posibil schimb de spioni între Rusia şi Germania

Posibil schimb de spioni între Rusia şi Germania

Această femeie, în vârstă de 48 de ani, cunoscută sub numele fals de Heidrun Anschlag, a fost eliberată în urmă cu două zile şi a părăsit Germania pentru a reveni în Rusia, în timp ce soţul său Andreas, în vârstă de 53 de ani, a rămas în detenţie, relatează săptămânalul Focus şi agenţia de presă DPA.

Bărbatul şi femeia de naţionalitate rusă s-au instalat, în urmă cu peste 20 de ani, cu ajutorul unor false documente austriece, în Germania, unde au dus o viaţă obişnuită, cu scopul de a-şi ascunde activitatea de agenţi secreţi.

Cuplul colecta informaţii despre strategii militare şi politice ale Uniunii Europene (UE) şi NATO, pe care le obţinea prin intermediul unui contract în cadrul ministerului olandez al Afacerilor Externe.

Ei au fost arestaţi în octombrie 2011, după ce poliţia germană a surprins femeia în timp ce asculta mesaje criptate.

Heidrun Anschlag a fost condamnată, în iulie 2013, la cinci ani şi jumătate de închisoare, iar soţul său - la şase ani şi jumătate.

Potrivit Focus, eliberarea acestei spioane ruse s-ar înscrie în cadrul unui schimb de agenţi între Rusia şi Germania.

La mijlocul anului 2013, după condamnarea cuplului la pedeapsa cu închisoarea, cotidianul rus Kommersant a dezvăluit că Moscova ar vrea să efectueze un schimb de agenţi arestaţi în străinătate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici