Posibile legături între atacatorul de la Fort Hood şi autorii atentatelor de la 11 septembrie - VIDEO
Anchetatorii americani verifică existenţa unor posibile legături între autorul atacului de la Fort Hood şi un imam despre care oficialii afirmă că ar avea relaţii cu al-Qaida şi cu doi dintre autorii atentatelor de la 11 septembrie, potrivit unor oficiali citaţi de Washington Post.
Posibile legături între atacatorul de la Fort Hood şi autorii atentatelor de la 11 septembrie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Maiorul Nidal M. Hasan, acuzat de atacul de joi, a vizitat mocheea Dar al-Hijrah din Falls Church în 2001, când liderul spiritual al acesteia era imamul Anwar al-Aulaqi, personaj care a avut legături cu asociaţi ai reţelei teroriste al-Qaida, printre care şi doi dintre autorii atentatelor de la 11 septembrie 2001, a declarat un oficial american de rang înalt.
De când a plecat în 2002 şi s-a stabilit în Yemen, predicile lui Aulaqi în care promova strategiile unui lider militar al reţelei al-Qaida au fost descoperite în fişiere găsite în computerele unor suspecţi de terorism din Statele Unite, Canada şi Marea Britanie, afirmă oficialii. Nu se ştie cu exactitate dacă Hasan l-a cunoscut pe imam la acea vreme sau ulterior, prin intermediul predicilor sale de pe Internet.
Potrivit unui oficial federal, teoria în baza căreia se desfăşoară ancheta rămâne aceea că Hasan a acţionat singur.
Cu toate acestea, sunt avute în vedere şi alte piste pe baza informaţiilor colectate în urma verificării amănunţite a computerului lui Hasan şi a multiplelor sale conturi de e-mail. Acestea includ accesări ale unor pagini de Internet care promovează idei radicale islamiste, a precizat un alt oficial.
O provocare pentru anchetatori constă în stabilirea unui potenţial nucleu de motivaţii de ordin psihologic, ideologic sau religios care s-ar fi aflat în spatele acţiunilor lui Hasan.
Posibilele sale contacte cu extremişti ca Aulaqi ar complica ancheta, pentru că ar sugera că este posibil ca autorităţile americane să fi ratat şansa de a-l împiedica pe imam să provoace acest atac şi altele.
Dar, dacă se va dovedi că Hasan a acţionat pe fondul unei puternice căderi emoţionale, atunci presupusele lui legături ar putea fi interpretate eronat într-un mod de natură să dăuneze eforturilor americane de a se apropia de lumea musulmană sau să provoace o reacţie exagerată care să-i divizeze pe americani.
-
SUEDIA a câştigat FINALA EUROVISION 2012. Pe ce loc s-a clasat ROMÂNIA - VIDEO
Life-Inedit ieri, 22:00
Suedia, marea favorită la Eurovision 2012, s-a clasat pe primul loc în finala concursului desfăşurată sâmbătă seară la Baku, Azerbaidjan, cu piesa "Euphoria", interpretată de Loreen, fiind cea de-a cincea ediţie câştigată, de la succesul din 1974 când ABBA a cucerit publicul cu "Waterloo". citeşte tot
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot





Nu exista comentarii