Premierul Franţei solicită Rusiei încetarea bombardamentelor în Siria pentru ca pacea să fie restabilită în ţară

Premierul francez, Manuel Valls, a solicitat, sâmbătă, Rusiei să înceteze efectuarea de bombardamente asupra populaţiei din Siria, explicând că o astfel de măsură este crucială pentru stabilirea unui acord de pace între guvernul sirian şi opoziţie, relatează agenţia de presă Reuters.

2180 afișări
Imaginea articolului Premierul Franţei solicită Rusiei încetarea bombardamentelor în Siria pentru ca pacea să fie restabilită în ţară

Premierul Franţei solicită Rusiei încetarea bombardamentelor în Siria pentru ca pacea să fie restabilită în ţară (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

"Franţa respectă Rusia şi interesele acesteia... Dar ştim că, pentru a găsi calea către restabilirea păcii în ţară, bombardamentele efectuate de Rusia asupra civililor trebuie să înceteze", a declarat Valls în cadrul conferinţei de la Munchen pe tema securităţii.

Valls a avertizat şi că proiectul Uniunii Europene ar putea dispărea dacă reprezentanţii UE nu sunt precauţi în privinţa politicilor promovate.

"Proiectul Uniunii Europene ar putea fi retrogradat sau ar putea chiar să dispară dacă nu suntem atenţi", a pledat premierul francez.

TITLURILE ZILEI

"Dacă Europa nu-şi arată capacitatea de a reacţiona nu doar la provocări economice, dar şi la cele legate de securitate, atunci proiectul european nu va mai exista deoarece oamenii nu vor mai avea încredere în acesta", a continuat Valls.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici