Premierul italian declară că nu va candida pentru un nou mandat şi nici la prezidenţiale

Premierul italian, Silvio Berlusconi, a declarat că nu va candida pentru un nou mandat în 2013 şi nu se va prezenta nici la alegerile pentru funcţia de preşedinte al Italiei, relatează BBC News Online.

24 afișări
Imaginea articolului Premierul italian declară că nu va candida pentru un nou mandat şi nici la prezidenţiale

Premierul italian declară că nu va candida pentru un nou mandat şi nici la prezidenţiale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

El a precizat, în cursul unei cine cu jurnalişti străini, miercuri seara, că intenţionează să ducă la bun sfârşit planul său de amendare a sistemului judiciar italian şi de schimbare a Constituţiei, înainte de a-şi încheia mandatul.

Berlusconi, care afirmase în decembrie că probabil se va retrage în 2013, a confirmat miercuri că nu va candida pentru un nou mandat.

El a dezminţit de asemenea zvonurile potrivit cărora ar intenţiona să candideze la preşedinţie în 2013. Şeful Guvernului l-a prezentat pe secretarul Cabinetului său, Gianni Letta, ca un posibil candidat.

Premierul a sugerat de asemenea că ministrul italian de Justiţie, Angelo Alfano, în vârstă de 40 de ani, ar putea deveni liderul Partidului Libertăţii.

Silvio Berlusconi, în vârstă de 74 de ani, a devenit premier pentru prima dată în 1994. El are o avere estimată la nouă miliarde de dolari, iar printre afacerile sale se numără principalele trei posturi private de televiziune din Italia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici