Premierul turc în consideră pe Ahmadinejad un prieten al Turciei

Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, afirmă, într-un interviu difuzat de ediţia online a ziarului The Guardian, că preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, este un prieten al Turciei, declaraţie care riscă să afecteze şi mai mult relaţia Turciei cu Israelul.

17 afișări
Imaginea articolului Premierul turc în consideră pe Ahmadinejad un prieten al Turciei

Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan şi preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu există niciun dubiu că Mahmoud Ahmadinejad este prietenul nostru. Ca prieteni, am avut relaţii foarte bune şi nu am avut nicio dificultate", a declarat Recep Tayyip Erdogan.

Erdogan a negat în mod repetat acuzaţiile că ar încerca să transforme Turcia într-un stat islamist, asemănător cu Iranul.

După controversatul scrutin prezidenţial desfăşurat în Iran în iunie, Erdogan şi preşedintele turc Abdullah Gul au fost primii lideri străini care l-au felicitat pe Mahmoud Ahmadinejad, ignorând protestele izbucnite faţă de victoria sa electorală.

"A fost o necesitate pentru relaţiile bilaterale. Domnul Ahmadinejad a fost declarat câştigător, cu o diferenţă mare de voturi şi, pentru că îl cunoşteam, l-am sunat pentru a-l felicita. Ulterior, el a fost declarat oficial învingător, a primit votul de încredere, iar noi acordăm o atenţie specială acestor lucruri. Este un principiu de bază al politicii externe", a explicat Erdogan, care va efectua săptămâna aceasta o vizită în Iran.

Şi Mahmoud Ahmadinejad şi-a exprimat de curând admiraţia faţă de Erdogan, salutând decizia Turciei de excludere a Israelului de la un exerciţiu militar internaţional.

Întrebat care este poziţia Turciei faţă de suspiciunile Occidentului referitoare la programul nuclear iranian, Erdogan a răspuns: "Iranul nu acceptă ipoteza că ar fabrica arme nucleare. Este vorba de un program nuclear civil în scop energetic", a subliniat Erdogan.

Pe fondul deteriorării relaţiilor cu Israelul, Erdogan insistă că relaţia strategică Turcia - Israel rămâne viabilă, afirmând însă că ministrul israelian de Externe, Avigdor Lieberman, ar fi ameninţat că va utiliza arme nucleare împotriva Fâşiei Gaza.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici