Presa străină comentează validarea ca preşedinte a lui Traian Băsescu de CC
Presa internaţională comentează, marţi, decizia Curţii Constituţionale de a-l declara pe Traian Băsescu învingător în alegerile prezidenţiale disputate din România, în contextul în care contracandidatul său social-democratul Mircea Geoană îşi menţine acuzaţiile de fraudare a alegerilor.
Presa străină comentează validarea ca preşedinte a lui Traian Băsescu de CC (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)
Decizia de marţi a Curţii Constituţionale ar urma să aducă o anumită stabilitate în România, după demiterea, la 13 octombrie, a Guvernului, printr-un vot de neîncredere al Parlamentului, comentează agenţia Asssociated Press. O delegaţie de la Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană a sosit luni în România pentru a discuta condiţiile unui împrumut blocat din cauza crizei politice.
Analişti citaţi de Reuters subliniază că victoria lui Băsescu va duce la crearea rapidă a unui nou Guvern, însă vechile animozităţi între principalii actori politici vor crea instabilitate pe termen mediu. Acest lucru a fost evident în declaraţia lui Mircea Geoană, care a recunoscut înfrângerea, dar şi-a menţinut acuzaţiile potrivit cărora scrutinul a fost fraudat.
Curtea Constituţională din România a confirmat luni alegerea preşedintelui în exerciţiu Traian Băsescu pentru un nou mandat şi a respins cererea de anulare a scrutinului, depusă de rivalul său social-democrat, potrivit unui comunicat al Curţii, citat de agenţia France Presse.
Formarea unui nou Guvern este una dintre condiţiile impuse de Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Uniunea Europeană (UE) pentru acordarea unei noi tranşe a împrumutului de 20 de miliarde de euro, de care Bucureştiul are mare nevoie, pe fondul recesiunii severe. Economia românească ar urma să se contracte cu 8 la sută în 2009, potrivit AFP.
Curtea Constituţională a confirmat realegerea lui Băsescu în funcţia de preşedinte, refuzând o cerere a adversarului său politic de reluare a votului, informează BBC. Observatori electorali de la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa au declarat că votul a îndeplinit în general standardele, dar au cerut autorităţilor să investigheze informaţiile cu privire la nereguli.
Renumărarea voturilor anulate de la alegerile prezidenţiale din România a consolidat poziţia lui Traian Băsescu, însă acuzaţiile opoziţiei de fraudare masivă a votului persistă, subliniază Irish Times, în ediţia electronică de marţi. Geoană şi aliaţii Partidului său Social Democrat au solicitat crearea unei comisii parlamentare speciale pentru investigarea scrutinului.
Prima sarcină a lui Băsescu va fi să numească un prim-ministru şi să obţină sprijin pentru formarea unui nou Guvern, după ce Cabinetul lui Emil Boc a fost demis la 13 octombrie, apreciază agenţia Bloomberg.
Preşedintele reales, care a încercat de două ori fără succes în noiembrie să obţină sprijinul parlamentar pentru formarea unui nou Guvern, doreşte susţinerea Partidului Naţional Liberal pentru a reuşi într-o a treia încercare. În cazul în care şi de această dată va eşua, ar putea avea loc alegeri anticipate, ţara urmând să fie lipsită de Guvern până în aprilie.
Agenţia China Nouă (Xinhua) a anunţat de asemenea decizia Curţii Constituţionale de validare a alegerilor prezidenţiale din România, subliniind caracterul unanim al hotărârii, precum şi faptul că aceasta este definitivă.
Confirmarea realegerii lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte a fost anunţată şi de site-ul bulgar de informaţii Novinite.com, precum şi de agenţia de presă macedoneană MINA, aceasta din urmă adăugând că decizia de luni ar urma să aducă un anumit nivel de stabilitate în România.
Postul de televiziune Euronews remarcă, la rândul său, solicitarea Partidului Social Democrat de creare a unei anchete parlamentare care să analizeze desfăşurarea scrutinului.
Curtea Constituţională a respins cererea de anulare a celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din România, confirmând realegerea lui Traian Băsescu pentru un nou mandat, scrie şi Swissinfo.ch, care adaugă că Mircea Geoană şi Partidul Social Democrat au emis acuzaţii de "fraude masive" împotriva lui Băsescu şi a Partidului Democrat Liberal.
-
SUEDIA a câştigat FINALA EUROVISION 2012. Pe ce loc s-a clasat ROMÂNIA - VIDEO
Life-Inedit ieri, 22:00
Suedia, marea favorită la Eurovision 2012, s-a clasat pe primul loc în finala concursului desfăşurată sâmbătă seară la Baku, Azerbaidjan, cu piesa "Euphoria", interpretată de Loreen, fiind cea de-a cincea ediţie câştigată, de la succesul din 1974 când ABBA a cucerit publicul cu "Waterloo". citeşte tot
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot





Partidul D o b i t o c i l o r LINGAI
Sustinatorii lor sunt Tagma Prostilor Natiunii
Videanu = Afaceristul Curat
Udrea = Asa arata C O M P E T E N T A ?
Dle Antonescu chiar te-ai inhaitat cu PSD-ul?Oare ambitiile de natura personala sunt mai presus de orice?Aveam respect si incredere in PNL.Oare mai este partid istoric?Pacat! Cu ce este vinovat acest popor pentru a fi sacrificat?
Antonescule lasa orgoliile deoparte si nu te mai baga peste cei ce vor sa ajute aceasta tara daca erai asa de bun te votau cei din orasul in care te-ai nascut dar asa.........ai vazut si tu nici aici in orasul natal nu ai sustinatori pentru ca lumea stie cat te duce capul.........