Preşedintele francez înfiinţează o nouă unitate de combatere a terorismului

Preşedintele francez Emmanuel Macron a decis, miercuri, înfiinţarea unei unităţi de combatere a terorismului care să contribuie la îmbunătăţirea schimbului de informaţii şi să elaboreze strategii de securitate, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

1201 afișări
Imaginea articolului Preşedintele francez înfiinţează o nouă unitate de combatere a terorismului

Decizia a fost luată la o zi după ce un bărbat algerian, doctorand în informatică la Universitatea din Metz, a atacat cu un ciocan ofiţerii de poliţie din faţa Catedralei Notre Dame din Paris.

Intitulată "centrul naţional pentru combaterea terorismului", noua structură a fost prezentată în cadrul unei întruniri a Consiliului de Apărare, la Palatul Elysee, în prezenţa membrilor Guvernului şi a unor înalţi oficiali din domeniul securităţii.

Unitatea nou creată este formată din aproximativ 20 de persoane şi va supraveghea toate eforturile de combatere a terorismului. Cu sediul la Palatul Elysee, unitatea va funcţiona non-stop şi va acţiona direct sub autoritatea preşedintelui - o situaţie fără precedent în Franţa, în condiţiile în care unii experţi au denunţat lipsă de coordonare între serviciile de informaţii externe şi cele interne.

Un oficial de rang înalt din cadrul preşedinţiei franceze a precizat că noua structură va stabili în special strategiile de combatere a radicalizării pe internet şi a difuzării online de instrucţiuni privind efectuarea unui atac. Totodată, unitatea se concentra pe situaţia cetăţenilor francezi care au aderat la organizaţia teroristă Stat Islamic în Siria şi Irak, înainte ca aceştia să se întoarcă pe teritoriul Franţei.

Centrul de combatere a terorismului va fi conduse de către Pierre de Bousquet de Florian, fostul şef al unei agenţii franceze de contraspionaj.

Preşedinţia Franţei a mai anunţat că noii şefi ai serviciilor de informaţii interne şi externe vor fi anunţaţi în mod oficial pe 21 iunie. În plus, Guvernul va cere Parlamentului să prelungească starea de urgenţă, care expiră la 15 iulie, până la 1 noiembrie. Ar fi cea de-a şasea prelungire a situaţiei, care conferă puteri suplimentare poliţiei, instaurată după atacurile teroriste din noiembrie 2015.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici