Preşedintele Poloniei îşi va exercita dreptul de veto împotriva reformării Curţii Supreme

Preşedintele polonez Andrzej Duda a anunţat luni că îşi va exercita dreptul de veto împotriva a două dintre cele trei proiecte de lege care vizează reformarea sistemului judiciar, despre care partidele din opoziţie şi Uniunea Europeană consideră că vor submina democraţia, relatează agenţia Reuters.

682 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Poloniei îşi va exercita dreptul de veto împotriva reformării Curţii Supreme

Preşedintele Poloniei îşi va exercita dreptul de veto împotriva reformării Curţii Supreme (Imagine: Hepta)

"Am decis să retrimit la Sejm (camera inferioară a Parlamentului), ceea ce înseamnă că îmi voi exercita dreptul de veto, proiectele de lege privind reformarea Curţii Supreme şi a Consiliului Naţional al Magistraturii", a anunţat Duda.

Preşedintele Poloniei a precizat că sistemul judiciar al ţării trebuie reformat, dar schimbările propuse de către parlamentari riscă să creeze un sistem opresiv, iar protestele din ultimele zile au arătat că noile legi ar diviza societatea. Totodată, Duda a subliniat că nu există o tradiţie în Polonia ca procurorul general să aibă puteri atât de mari.

Andrzej Duda s-a consultat cu mai mulţi experţi înainte de luarea unei decizii, inclusiv cu avocaţi, sociologi, politicieni şi filozofi. Dar a spus că persoana care l-a influenţat cel mai mult a fost Zofia Romaszewska, un lider anticomunist în anii '70 şi '80.

Potrivit lui Duda, Romaszewska i-ar fi transmis: "Domnule preşedinte, am trăit într-un stat în care procurorii aveau o poziţie incredibil de puternică şi puteau practic să facă totul. Nu aş vrea să mă întorc într-un astfel de stat".

Conform formaţiunilor politice din opoziţie, proiectul încalcă separarea puterilor în stat şi îi oferă partidului de guvernământ o influenţă asupra procesului de vot. Uniunea Europeană apreciază că legea i-ar acorda guvernului un control direct asupra Curţii Supreme, ale cărei sarcini includ validarea alegerilor.

Proiectul de lege prevede demiterea actualilor judecători de la Curtea Supremă, cu excepţia celor desemnaţi de ministrul Justiţiei şi aprobaţi de către preşedinte. Documentul îi oferă preşedintelui puterea de a emite reglementări pentru activitatea instanţei. De asemenea, proiectul introduce o comisie disciplinară care, la iniţiativa ministrului Justiţiei, ar analiza eventualele încălcări ale legislaţiei sau ale eticii.

Preşedintele Andrzej Duda a mai anunţat luni că îşi va exercita dreptul de veto asupra proiectului de lege pentru reformarea Consiliului Naţional al Magistraturii. Printre schimbările prevăzute se regăsea faptul că parlamentarii aveau puterea să numească judecători.

Deciziile marchează primul moment în care Andrzej Duda s-a delimitat de iniţiativele lui Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS). Duda a fost promovat de Kaczynski pentru preşedinţia partidului, în 2015, şi a susţinut agenda naţionalistă a partidului, fără a se opune vreunei legi până acum.

Pe de altă parte, preşedintele polonez va semna un al treilea proiect de lege aprobat de Parlament privind sistemul judiciar, care va reorganiza modul de funcţionare a instanţelor locale.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici