Preşedinţia anunţă alocări bugetare ale SUA de 12,9 miliarde de dolari pentru sistemul antirachetă. O parte din bani vor fi folosiţi pentru sprijinirea sistemului Aegis Ashore din România

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri că salută angajamentul SUA pentru securitate europeană, în contextul alocării a 12,9 miliarde de dolari pentru sistemul de apărare antirachetă şi anunţă creşterea prezenţei militare americane în regiune.

873 afișări
Imaginea articolului Preşedinţia anunţă alocări bugetare ale SUA de 12,9 miliarde de dolari pentru sistemul antirachetă. O parte din bani vor fi folosiţi pentru sprijinirea sistemului Aegis Ashore din România

Preşedinţia anunţă alocări bugetare ale SUA de 12,9 miliarde de dolari pentru sistemul antirachetă din Europa

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, salută angajamentul ferm al Statelor Unite ale Americii pentru securitatea şi apărarea europeană, reflectat în bugetul alocat Apărării, aprobat recent de către Congresul SUA. Bugetul prevede o majorare importantă a cheltuielilor destinate Iniţiativei de Descurajare Europeană – European Deterrence Initiative, pentru anul 2019 fiind prevăzute 6,5 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă o creştere cu 1,7 miliarde de dolari faţă de anul 2018. De asemenea, pentru sistemul de apărare antirachetă sunt prevăzute alocări bugetare de 12,9 miliarde de dolari, sume care vor fi destinate inclusiv pentru sprijinirea şi operarea facilităţii defensive Aegis Ashore din România, ca parte a sistemului NATO de apărare împotriva rachetelor balistice", se arată într-un comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.

Totodată, preşedintele reiterează hotărârea României de a-şi îndeplini angajamentele asumate, atât în ceea ce priveşte bugetul alocat apărării, cât şi contribuţia naţională la misiunile şi operaţiile NATO.

"Principalele linii de efort ale SUA în regiune vor viza şi ţara noastră, sens în care se prefigurează: creşterea prezenţei militare americane în regiune, participarea la exerciţii şi instruirea în comun cu aliaţii şi partenerii, îmbunătăţirea infrastructurii pentru creşterea operativităţii, precum şi pre-poziţionarea de echipamente. Preşedintele Klaus Iohannis reiterează hotărârea României de a-şi îndeplini în continuare angajamentele asumate în plan bilateral şi la nivel aliat, atât în ceea ce priveşte bugetul alocat apărării, cât şi contribuţia naţională la misiunile şi operaţiile NATO, conform deciziilor adoptate la Summiturile din Ţara Galilor, de la Varşovia şi, cel mai recent, de la Bruxelles", mai transmite preşedinţia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici