Preşedinţia Turciei susţine că declaraţiile lui Erdogan despre Hitler au fost distorsionate de presă

Preşedinţia Turciei susţine că declaraţiile lui Recep Tayyip Erdogan privind sistemul de guvernare al Germaniei pe vremea cancelarului Adolf Hilter au fost interpretate greşit de presă, explicând că liderul turc ar fi folosit de fapt o "metaforă".

Preşedinţia Turciei susţine că declaraţiile lui Erdogan despre Hitler au fost distorsionate de presă (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

"Metafora lui Recep Erdogan despre Germania pe vremea lui Hitler a fost distorsionată de unele instituţii media, fiind utilizată cu sensul opus", a comunicat Preşedinţia Turciei, potrivit The New York Times.

Preşedintele Turciei, islamistul Recep Tayyip Erdogan, a generat controverse, vineri, oferind ca exemplu de sistem prezidenţial eficient regimul Adolf Hitler al Germaniei naziste.

"Comentariile aveau scopul de a demonstra că un sistem prezidenţial executiv poate exista într-un stat unitar, nefiind specific exclusiv unui stat de tip federal", susţine însă Preşedinţia de la Ankara, argumentând că nici sistemul prezidenţial, nici cel parlementar nu sunt garanţii împotriva abuzurilor de putere.

"Dacă se abuzează de un sistem, se poate ajunge la o guvernare defectuoasă care poate genera dezastre de genul Germaniei lui Hitler... Cel mai important este să aplicăm o guvernare corectă, în serviciul naţiunii; este inacceptabil să se sugereze că domnul Erdogan ar fi prezentat Germania condusă de Adolf Hitler într-o lumină pozitivă", subliniază Preşedinţia Turciei.

Întrebat de jurnalişti la revenirea dintr-o vizită efectuată în Arabia Saudită dacă este posibilă instituirea unui sistem prezidenţial prin menţinerea structurii unitare a statului, Erdogan a răspuns: "Există deja exemple în lume. Puteţi vedea acest lucru dacă analizaţi Germania lui Hitler". "Există exemple mai recente în numeroase alte ţări", a adăugat Erdogan, potrivit agenţiei Dogan, citată de Reuters.

Recep Tayyip Erdogan vrea de mult timp modificarea Constituţiei turce pentru instaurarea unui sistem republican prezidenţial, în locul celui actual, de tip parlamentar. Preşedintele Turciei are în prezent un rol mai degrabă onorific, şeful Executivului fiind primul-ministru. Erdogan ar vrea să deţină puterea executivă, după modelul Statelor Unite, însă criticii denunţă tendinţe autoritariste.

Formaţiunea lui Erdogan, Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP), are ca obiectiv principal modificarea Constituţiei în acest sens.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 9 comentarii
Taguri:
TURCIA ,
ERDOGAN ,
HITLER
COMENTARII
  • Ioana 2 ian 2016

    Sigur ca da, sefu' gafeaza voios si pe urma sint chemati oamenii de la "comunicare" sa dreaga busuiocul. Cam greu, mai ales ca dl. Erdogan nu e la prima iesire in décor. O fi nervos, in ultimul timp a adunat destule bile negre.

  • am zis de mult.... 2 ian 2016

    ...dar tot nu va intra in Kccatul ala de cap....
    De cand a aparut acest sinistru personaj,acest criminal de crestini-acest Erdogan-inca de acum 10 ani Turcia a luat-o incet,incet pe panta islamismului radical.Daca va continua in aceasta directie statul laic va fi inlocuit cu Sharia.

  • autorALOOO SA NE VEDEM LUNGUL NASULUI NOI ROMANII TOTUS. 2 ian 2016

    NU NE RECOMANDA NICI O CALITATE PNT A DA LECTII TURCIEI CHIAR DACA ESTE TOT TARA BALCANICA.TURCIA ESTE TOTUS A ZECEA PUTERE MILITARA, SI ECONOMICA TOT CAM LAFEL.ARE O ISTORIE MANDRA DE FOST MARE IMPERIU.NOI ROMANII NU AM FOST NIMIC SI TOT NIMIC SANTEM, ULTIMA ECONOMIE A UE.ASA CA SA TACEM

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Momentul pe care milioane de români nu credeau să-l trăiască vreodată. MĂSURA RADICALĂ, anunţată de Guvern. Legea intră de azi în vigoare