Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene: Regulamentul UE privind procedura azilului este "mort" ca personajul Jon Snow

Criza migraţiei a făcut ca Regulamentul de la Dublin, ce reglementează procedura azilului în UE, să arate precum personajul Jon Snow din serialul Urzeala tronurilor, înjunghiat pe o masă şi mort de câteva zile, a declarat la Bruxelles prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, citat de Euractiv.

1973 afișări
Imaginea articolului Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene: Regulamentul UE privind procedura azilului este "mort" ca personajul Jon Snow

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene: Regulamentul UE privind procedura azilului este "mort" ca personajul Jon Snow (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ Hepta)

Criza migraţiei a făcut ca Regulamentul de la Dublin, ce reglementează procedura azilului în UE, să arate precum personajul Jon Snow din serialul Urzeala tronurilor, înjunghiat pe o masă şi mort de câteva zile, a declarat la Bruxelles prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, citat de Euractiv.

Modificarea Regulamentului de la Dublin este vitală, deoarece acesta nu a fost conceput pentru a se gestiona prin intermediul său numărul mare de refugiaţi care ajung în UE din Siria şi din alte zone de conflict, a spus Timmermans.

"Sunt fan al serialului Urzeala tronurilor. Acest Regulament de la Dublin arată precum Jon Snow înjunghiat pe o masă şi mort de câteva zile...această reformă este măsura esenţială pe care trebuie să o adoptăm pentru a-l da jos de pe masă pe Jon Snow", a declarat Timmermans.

Timmermans a făcut această afirmaţie în cadrul unei conferinţe de presă de la Bruxelles, organizate pe tema reformelor necesare în ceea ce priveşte regulamentul UE privind migraţia, aceste reforme incluzând sancţionarea statelor care nu acceptă refugiaţi.

Statele UE ar putea fi sancţionate cu până la 250.000 de euro pentru fiecare imigrant pe care refuză să-l primească, potrivit unei noi propuneri a Comisiei Europene.

În conformitate cu Regulamentul de la Dublin, ţara în care un solicitant de azil îşi depune prima oară cererea este responsabilă de procesarea acesteia.

Însă acest sistem s-a dovedit a fi ineficient sub presiunea crizei migraţiei şi în contextul refuzului statelor membre de a reloca refugiaţii în interiorul Blocului comunitar, au spus Timmermans şi Comisarul european pentru Migraţie, Dmitris Avramopoulos.

Statele UE s-au angajat să primească 66.400 de refugiaţi, ale căror cereri de azil au fost aprobate în Grecia, însă numai 500 de persoane au fost relocate.

“Vechiul Regulament de la Dublin este mort“, a spus Avramopoulos. "Aş spune că a fost ucis de această presiune fără precedent. Atunci când Regulamentul de la Dublin a fost adoptat, situţia era total diferită faţă de ceea ce se întâmplă astăzi", a continuat acesta.

"Ştiu că vor exista mereu state membre care nu agreează ideea de a împărtăşi responsabilităţi şi nici sistemul automat (n.r. de distribuire a cotelor de imigranţi), dar...Regulamentul de la Dublin nu funcţionează deoarece statele membre au fost lăsate de capul lor", a subliniat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene.

"Motivul pentru care, în mare parte, Grecia şi Italia nu au făcut ce trebuia este că aceste ţări au cerut ajutor şi nu au primit niciun alt răspuns decât invocarea Regulamentului de la Dublin, ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte, că li s-a comunicat că trebuie să se descurce singure", a continuat reprezentantul CE.

Timmermans a respins sugestiile potrivit cărora suma de 250.000 de euro, pe care ar trebui să o achite statele UE pentru fiecare refugiat pe care refuză să îl primească, ar fi mită sau o formă de pedeapsă. Comisia a numit această sancţiune "plată de solidaritate".

Acesta a mai spus că plata se va face doar în "cazuri excepţionale".

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici