Primarul din Baltimore a anulat interdicţiile de circulaţie, iar Garda Naţională se retrage din oraş

Autorităţile din Baltimore au anulat duminică interdicţiile de circulaţie impuse în urmă cu şase zile, despre care poliţia a afirmat că au ajutat la stoparea protestelor violente, dar care au fost criticate după ce revoltele urbane şi jafurile au încetat, relatează New York Times online.

141 afișări
Imaginea articolului Primarul din Baltimore a anulat interdicţiile de circulaţie, iar Garda Naţională se retrage din oraş

Primarul din Baltimore a anulat interdicţiile de circulaţie, iar Garda Naţională se retrage din oraş (Imagine: Hepta)

"Începând din acest moment, am anulat ordinul prin care am instituit interdicţiile de circulaţie pe timpul nopţii în oraş", a declarat primarul Stephanie Rawlings-Blake, citată într-un comunicat emis duminică. "Scopul meu a fost întotdeauna să nu avem interdicţii de circulaţie în vigoare nici măcar o zi în plus faţă de cât este necesar", a adăugat ea.

Rawlings-Blakea instituit interdicţiile, iar guvernatorul statului a trimis trupe din Garda Naţională după un val de violenţe, în urma morţii lui Freddie Gray, în vârstă de 25 de ani, un tânăr de culoare rănit mortal în timp ce se afla în custodia poliţiei.

Procurorul-şef din Baltimore i-a acuzat vineri pe cei şase poliţişti care au operat arestarea lui Gray, pe 12 aprilie, de o serie de infracţiuni, inclusiv crimă şi omor. Tânărul a murit la spital, la o săptămână după ce a fost arestat, o operaţiune înregistrată cu telefonul mobil de către un trecător.

Interdicţiile, aplicate de la ora 22.00 la ora 5.00, au fost aplicate, cu puţine excepţii, începând de marţi seara. Numeroase afaceri închideau cu mai multe ore înainte de momentul intrării în vigoare a interdicţiilor, în fiecare seară, pentru a le permite angajaţilor să se întoarcă acasă, iar salariţaii s-au plâns de diminuarea veniturilor.

În afară de îngrijorările de natură economică cu privire la impactul interdicţiilor, numeroşi demonstranţi au acuzat poliţia şi Garda Naţională de aplicarea riguroasă a acestora în cartierele cu populaţie predominant de culoare, în timp ce locuitorii albi s-au putut strecura fără să se teamă că vor fi arestaţi.

Guvernul statului Maryland Larry Hogan a declarat duminică, ulterior, că a susţinut decizia primarului de a anula interdicţiile şi a anunţat că trupele din Garda Naţională au început să se retragă din Baltimore.

Însă el a precizat că retragerea completă va avea loc în 72 de ore, recunoscând că "va dura ceva să revenim în totalitate la normal".

Un miting a denunţat sâmbătă, la Primărie, interdicţiile, iar filiala din Maryland a Uniunii Americane pentru Libertăţi Civile (ACLU) le-a catalogat drept "o măsură extraordinară care şi-a pierdut utilitatea şi care le aminteşte locuitorilor oraşului de relaţia lor proastă cu poliţia".

Primarul anunţa pe 27 aprilie, la câteva ore după ce au început revoltele urbane, că intenţionează să impună interdicţiile de a doua zi şi că acesteau urmau să fie aplicate până la 4 mai, lăsând totuşi posibilitatea anulării lor mai devreme.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici