Primarul Madridului: Restaurantele sunt sigure!

  • Primăria Madridului face tot posibilul ca să menţină restaurantele deschise.
  • Administraţia locală a redus impozitele şi îi scuteşte pe patroni de taxa pentru terase.
  • Obiectivul este menţinerea în mişcare a economiei, care a fost pusă la pământ de lockdown.
243 afișări
Imaginea articolului Primarul Madridului: Restaurantele sunt sigure!

Primarul Madridului: Restaurantele sunt sigure!

José Luis Martínez-Almeida, primarul conservator al Madridului, semnalează că un număr foarte mic de cazuri de Covid-19 se produc în restaurante şi susţine deschiderea afacerilor în ciuda pandemiei.

Pentru primarul capitalei spaniole, mersul la restaurant nu presupune un risc mai mare decât alte activităţi.

José Luis Martínez-Almeida îi îndeamnă pe madrileni să cumpere şi să consume la restaurant şi la terase, pentru că patronii au aplicat deja toate măsurile sanitare posibile.

Chiar dacă regiunea Madrid se află în lockdown parţial, guvernul local nu a închis comerţul, iar restaurantele pot să servească până la miezul nopţii. Doar discotecile rămân închise.

„Se poate interpreta, dar cifrele arată că mai puţin de 3% din contaminări se pot atribui restaurantelor şi este practic insesizabil. Trebuie să punem la dispoziţie toate mijloacele pentru ca, în ciuda acestei situaţii, să puteţi rămâne deschişi să vă puteţi face munca. Din acest punct de vedere cred că este necesar să trasmitem mesajul că restaurantele sunt sigure.

Prin faptul că mergi la un restaurant sau la un bar nu există un risc mai mare de infectare faţă de orice activitate din viaţa noastră cotidiană”, spune José Luis Martínez-Almeida.

Combinaţia de restricţii cu afaceri deschise s-a dovedit a fi una de succes şi în restul Spaniei.

Guvernul a renunţat încă din iunie la carantina pentru turişti, iar turismul a reuşit să reducă 60% din deficitul provocat de primele luni de lockdown.

Cel puţin 80% din şomajul tehnic a fost dezactivat în ultimele 3 luni şi s-au creat 570 de mii de locuri de muncă, în special în transport şi în sectorul HORECA.

În mod neaşteaptat, Spania a avut o creştere economică de 16,75% în al treilea trimestru, iar deficitul anual a coborât la 8%.

Drept urmare, guvernul spaniol a spus că nu va accesa în primă fază decât jumătate din fondurile europene Covid şi va face investiţii de 39 de miliarde în industrie, tehnologie şi digitalizare.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici