Primele vaccinuri împotriva gripei porcine, produse în SUA

Laboratorul farmaceutic american Baxter a anunţat, miercuri, că a finalizat în luna iulie producţia primelor sale loturi de vaccinuri împotriva virusului A(H1N1) al gripei porcine.

Primele vaccinuri împotriva gripei porcine, produse în SUA (Imagine din arhiva Mediafax Foto/AFP)

Laboratorul poartă de acum "discuţii cu autorităţile sanitare pentru distribuirea" acestor produse, subordonate autorizaţiei de scoatere pe piaţă, a precizat compania într-un comunicat.

Vaccinul, denumit Celvapan, a fost deja promis unor ţări care au contracte cu laboratorul ce stipulează o aprovizionare în caz de pandemie.

"Suntem bucuroşi de capacitatea societăţii noastre de a-şi respecta termenul-limită pentru crearea şi producerea (vaccinului) Celvapan", a subliniat Joy Amundson, vicepreşedinte al laboratorului, citat în textul respectiv.

A fost nevoie de numai 12 săptămâni pentru producerea vaccinului după primirea tulpinilor virale, furnizate de Centrele americane de control şi prevenire a maladiilor (CDC), a precizat el.

Peste 3.500 de persoane au primit deja vaccinul în cadrul unui studiu în faza a treia, ultima înaintea cererii autorizaţiei de scoatere pe piaţă. În luna august este prevăzută efectuarea unor teste clinice suplimentare pe adulţi, copii şi persoane în vârstă.



comentează şi tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
gripă porcină ,
gripă porcină vaccin ,
ah1n1 vaccin
COMENTARII
  • Kariopoli 6 aug 2009

    normal unde putea sa fie altundeva ca doar de acolo a fost lansata aceasta escrocherie...sua si israelul astia fac bani de spinarea multor state far nici un fel de personalitate

  • sarlatani 6 aug 2009

    probabil ca aveau vaccinul inainte de a declansa pandemia , asa fac unii bani din nimic!

  • guest mediafax.ro 6 aug 2009

    Laboratorul farmaceutic american Baxter a anunţat, miercuri, că a finalizat în luna iulie producţia primelor sale loturi de vaccinuri împotriva virusului A(H1N1) al gripei porcine.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa