Primul convoi cu ajutoare ONU intră în Siria

Un convoi cu ajutoare al Naţiunilor Unite a intrat joi din Turcia în nord-vestul Siriei pentru prima dată de la cutremurul de luni, pentru a aduce sprijin internaţional într-o regiune afectată de ani de conflict şi de o criză umanitară acută, scrie CNN.

323 afișări
Imaginea articolului Primul convoi cu ajutoare ONU intră în Siria

Primul convoi cu ajutoare ONU intră în Siria

Biroul Naţiunilor Unite pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA) a declarat că convoiul, format din şase camioane care transportau articole pentru adăposturi şi produse nealimentare, a trecut prin punctul de trecere Bab Al Hawa - singurul coridor de ajutor umanitar dintre Turcia şi Siria.

"Operaţiunea de ajutor transfrontalier a ONU a fost restabilită astăzi. Ne simţim uşuraţi că putem ajunge la oamenii din nord-vestul Siriei în acest moment de urgenţă. Sperăm ca această operaţiune să continue, deoarece este o linie de salvare umanitară şi singurul canal scalabil", a declarat Sanjana Quazi, şefa OCHA Türkiye.

Aproximativ 4,1 milioane de persoane depind deja de ajutorul umanitar în nord-vestul Siriei, aflat în cea mai mare parte sub controlul rebelilor.

Un înalt oficial umanitar a declarat anterior pentru CNN că eforturile de a ajuta oamenii din regiunile afectate de cutremur din Siria au fost "incredibil de dificile", deoarece punctele de trecere de-a lungul graniţei au fost distruse din cauza dezastrului.

"În plus, în Siria, acest lucru se întâmplă în mijlocul unei zone de conflict", a declarat Jan Egeland, secretarul general al Consiliului Norvegian pentru Refugiaţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici