Profesorii francezi protestează. Peste jumătate din şcolile primare din ţară vor fi închise

  • În Franţa va avea loc una dintre cele mai mari greve ale educaţiei din ultimele decenii.
  • De la redeschiderea şcolilor de după sărbători, aproximativ 10.000 de clase au fost închise din cauza infecţiilor în rândul elevilor şi personalului.
  • Sindicatele susţin că Guvernul a avut o abordare dezorganizată.
883 afișări
Imaginea articolului Profesorii francezi protestează. Peste jumătate din şcolile primare din ţară vor fi închise

Franţa se confruntă joi, 13 ianuarie, cu una dintre cele mai mari greve ale educaţiei din ultimele decenii, aproximativ 75% dintre profesori forţând închiderea a jumătate din şcolile primare din ţară. Aceştia sunt nemulţumiţi de modul în care Guvernul a gestionat măsurile COVID-19 în sectorul educaţiei.

Preşedintele Emmanuel Macron a reiterat săptămâna aceasta că unul dintre cele mai mari succese ale Franţei în timpul pandemiei a fost menţinerea şcolilor deschise mai mult decât orice altă ţară din lume. „Eu cred în mod fundamental că alegerea pe care am făcut-o pentru a menţine şcolile deschise este alegerea corectă”, a spus el, citat de The Guardian.

„Franţa este ţara care şi-a ţinut şcolile cel mai mult deschise”, a spus ministrul Educaţiei, Jean-Michel Blanquer.

Totuşi, o creştere a numărului de infecţii cu COVID-19, determinată de o răspândire bruscă a variantei extrem de contagioase Omicron, a creat perturbări majore în şcoli de când acestea s-au redeschis la începutul lunii ianuarie, cu aproximativ 10.000 de clase închise din cauza infecţiilor în rândul elevilor şi a personalului.

Sindicatele didactice susţin că Guvernul a dat greş printr-o abordare dezorganizată care a asigurat o protecţie inadecvată împotriva infecţiei pentru personal şi elevi deopotrivă.

„Elevii nu pot învăţa în mod corespunzător, deoarece prezenţa variază foarte mult, iar o formă de învăţare hibridă este imposibil de pus în aplicare”, a spus SUNipp-FSU, adăugând că profesorii absenţi nu au fost înlocuiţi.

Sindicatele cer să se furnizeze măşti de tip FFP2 pentru personal şi monitoare de CO2 pentru a verifica dacă sălile de clasă sunt suficient de ventilate.

„Nu numai că protocolul actual nu protejează elevii, personalul sau familiile acestora, dar a dezorganizat complet şcolile”, a spus sindicatul, susţinând că orele au fost efectiv transformate în „creşe de zi”.

Ministrul Educaţiei a susţinut în această săptămână că autorităţile fac tot posibilul pentru a evita închiderea totală a şcolilor deoarece aceasta ar putea provoca ravagii pentru părinţi şi ar putea pune în pericol învăţarea pentru mii de copii, în special pentru cei din familii cu venituri mici. „Ştiu că există multă oboseală, anxietate... dar nu intri în grevă împotriva unui virus”, a spus el într-un interviu TV.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici