Protestatari afgani au dat foc portretului lui Barack Obama - GALERIE FOTO

Afganii nemulţumiţi au ars duminică portretul preşedintelui american, Barack Obama, în cadrul unei manifestaţii de protest organizate la Kabul, după difuzarea unor acuzaţii potrivit cărora militarii străini au ars un exemplar din Coran.

12 afișări
Imaginea articolului Protestatari afgani au dat foc portretului lui Barack Obama - GALERIE FOTO

Protestatari afgani au dat foc portretului lui Barack Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aceste acuzaţii au fost dezminţite de NATO.

Circa 1.000 de persoane, în special studenţi, au defilat pe străzile capitalei afgane, apoi s-au reunit în faţa Parlamentului, unde poliţia a tras focuri de armă în aer pentru a calma mulţimea.

Manifestanţii, majoritatea bărbaţi, scandau: "Moartea Americii, moarte evreilor şi creştinilor!". Aceştia au ars un drapel american, a constatat un jurnalist al AFP aflat la locul incendentelor.

Reuniunea a fost organizată după difuzarea unor acuzaţii, potrivit cărora militari străini ar fi ars un exemplar din Coran în timpul unei operaţiuni împotriva rebelilor în provincia Wardak, la sud de Kabul, la jumătatea lunii octombrie.

"Ne-am adunat pentru a ne exprima dezgustul faţă de soldaţii americani şi faţă de actul lor de a arde şi insulta cartea noastră sfântă, Coranul", a declarat unul dintre manifestanţi, Ihsanullah Hamikim.

Manifestaţii similare au fost organizate săptămâna trecută în oraşele Jalalabad (est) şi Kandahar (sud).

Un purtător de cuvânt al Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) a NATO a declarat pentru AFP că a fost desfăşurată o anchetă în legătură cu aceste acuzaţii şi s-a constatat că acestea sunt nefondate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici