Protestatari implicaţi în confruntările de la Urumqi, condamnaţi la moarte în China
Şase protestatari de la Urumqi au fost condamnaţi la moarte de justiţia chineză, ridicând la 12 numărul condamnărilor la pedeapsa capitală, la peste trei luni de la confruntările sângeroase din capitala provinciei Xinjiang, a anunţat agenţia China Nouă.
Protestatari implicaţi în confruntările de la Urumqi, condamnaţi la moarte în China (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Trei dintre cele şase condamnări la moarte au fost însoţite de o amânare cu doi ani a execuţiei, pedeapsa fiind în general comutată la închisoare pe viaţă, în caz de conduită corespunzătoare, a precizat agenţia, citând tribunalul din Urumqi.
Alţi trei acuzaţi au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă şi cinci la pedepse cu închisoarea de către un tribunal din Urumqi, a precizat agenţia, pentru participarea lor la cele mai grave confruntări interetnice din China în ultimele decenii.

Numele celor 14 acuzaţi condamnaţi joi sunt în majoritatea lor de
consonanţă uigură, etnia musulmană de limbă turcă
predominantă în Xinjiang. O parte din uiguri denunţă
discriminarea la care sunt supuşi.
Doi dintre ei au nume cu consonanţă hană, etnia
ultramajoritară în China. Unul dintre ei, Han Junbo, a
primit pedeapsa capitală, fiind acuzat că a ucis
un uigur la 7 iulie, la două zile după revoltele de la Urumqi, care
s-au soldat la nivel oficial cu aproape 200 de morţi în capitala
regiunii autonome chineze Xinjiang.
Guvernul regional a confirmat că verdictele au fost anunţate,
tribunalul neputând fi contactat. Aceste noi audieri au început
miercuri.
Presa chineză a anunţat la sfârşitul lunii septembrie că justiţia a
pronunţat primele inculpări pentru crime, incendii
provocate, furturi şi vandalism împotriva a 21 de
protestatari.
Luni, şase persoane au fost condamnate la moarte şi o a şaptea la închisoare pe viaţă la Urumqi, în primele procese asupra violenţelor.

Numele celor şapte condamnaţi, potrivit presei, Abdukerim
Abduwayit, Gheni Yusup, Abdulla Mettohti, Adil Rozi, Nureli
Wuxiu'er, Alim Metyusup şi Tayirejan Abulimit, erau de consonanţă
uigură.
Marţi, disidenta uigură în exil Rebiya Kadeer a apreciat că
sentinţele la moarte pronunţate luni urmau "să
provoace furia" poporului său.
"Acestea nu vor contribui la crearea unui climat de pace şi
stabilitate în regiune, acestea vor accentua şi mai mult furia
poporului uigur", a declarat ea, în timpul unei vizite în Noua
Zeelandă.
"Pentru poporul uigur din întreaga lume, este o zi tristă", a declarat ea.
La 5 iulie, violenţele au izbucnit la Urumqi după o manifestaţie paşnică a protestatarilor care cereau clarificarea circumstanţelor uciderii a doi uiguri la o uzină din sudul Chinei, potrivit disidenţei uigure aflate în exil.

Autorităţile chineze au acuzat separatiştii că au alimentat
confruntările, care au fost urmate de represalii din partea hanilor
şi s-au soldat în total cu 197 de morţi, în majoritate hani, afirmă
aceasta.
Xinjiang numără aproape 20 de milioane de locuitori, provenind din 47 de etnii, între care hanii au ajuns de la 6 la 40 la sută, prin politica de dezvoltare a Beijingului, începută din anii '90.
-
SUEDIA a câştigat FINALA EUROVISION 2012. Pe ce loc s-a clasat ROMÂNIA - VIDEO
Life-Inedit ieri, 22:00
Suedia, marea favorită la Eurovision 2012, s-a clasat pe primul loc în finala concursului desfăşurată sâmbătă seară la Baku, Azerbaidjan, cu piesa "Euphoria", interpretată de Loreen, fiind cea de-a cincea ediţie câştigată, de la succesul din 1974 când ABBA a cucerit publicul cu "Waterloo". citeşte tot
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot





Nu exista comentarii