Putin: Atentatele din Daghestan şi cele de la Moscova sunt o crimă împotriva întregii ţări
Atentatele comise în Daghestan, precum şi cele care au vizat metroul din Moscova sunt o crimă împotriva întregii Rusii, a declarat, miercuri, în faţa miniştrilor săi, şeful Guvernului rus, Vladimir Putin, citat de RIA Novosti.
Putin: Atentatele din Daghestan şi cele de la Moscova sunt o crimă împotriva întregii ţări (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Contează mai puţin în ce parte a ţării au fost comise aceste atentate şi care au fost victimele lor, originea etnică şi confesiunea lor. Pentru noi, este vorba despre o crimă care vizează toată Rusia", a subliniat prim-ministrul rus.
"Nu exclud ca aceste crime să fi fost comise de aceiaşi bandiţi", a adăugat Putin.
La rândul său, preşedintele republicii ruse Daghestan, Magomedsalam Magomedov, a apreciat, miercuri, că atentatele de la Moscova şi din oraşul Kizliar, sunt "zalele aceluiaşi lanţ".
"Atentatele din Moscova şi Kizliar sunt zale dintr-un acelaşi lanţ. Aceşti oameni nu vor pacea, ci războiul", a declarat el, după exploziile de la Kizliar. Magomedov a adăugat că autorii atentatelor vor fi pedepsiţi dacă vor fi găsiţi.
Două explozii au avut loc luni dimineaţă, la un interval de 45 de minute, la staţiile de metrou Lubianka şi Park Kulturi, provocând moartea a cel puţin 39 de persoane şi rănirea altor 95.
Cel puţin 12 persoane au fost ucise miercuri dimineaţă în localitatea Kizliar din Daghestan (Caucazul rus), în urma a două atentate consecutive. Prima explozie s-a produs într-o maşină care părăsea comisariatul de poliţie. Un kamikaze în uniformă de poliţist s-a aruncat în aer aproximativ 20 de minute mai târziu, el aflându-se într-un grup de anchetatori care inspectau zona primului atentat.
-
SUEDIA a câştigat FINALA EUROVISION 2012. Pe ce loc s-a clasat ROMÂNIA - VIDEO
Life-Inedit ieri, 22:00
Suedia, marea favorită la Eurovision 2012, s-a clasat pe primul loc în finala concursului desfăşurată sâmbătă seară la Baku, Azerbaidjan, cu piesa "Euphoria", interpretată de Loreen, fiind cea de-a cincea ediţie câştigată, de la succesul din 1974 când ABBA a cucerit publicul cu "Waterloo". citeşte tot
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot





Bravo raluca. Privești lumea și analizezi la rece.
dancu --- ești un prost !!!
de ce?