Putin le cere ruşilor să facă mai mulţi copii, pentru a proteja ţara: "Cred că norma ar trebui să devină o familie cu trei copii"

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a îndemnat miercuri pe ruşi să facă mai mulţi copii, altfel ţara poate îmbătrâni sau poate să devină chiar incapabilă să îşi "apere teritoriul".

713 afișări
Imaginea articolului Putin le cere ruşilor să facă mai mulţi copii, pentru a proteja ţara: "Cred că norma ar trebui să devină o familie cu trei copii"

Vladimir Putin le cere ruşilor să facă mai mulţi copii pentru a proteja ţara (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Cred că norma în Rusia ar trebui să devină o familie cu trei copii", a declarat preşedintele rus într-un discurs anual către naţiune, admiţând că rămân "multe de făcut" în acest sens.

"Trebuie să fie create condiţii favorabile, mai întâi pentru femei, pentru ca să nu le fie frică de faptul că naşterea celui de al doilea şi al treilea copil le frânează cariera", a adăughat el

În acest sens, el a precizat că autorităţile ruse examinează mijloace de încurajare financiară a familiilor care aleg să aibă al treilea copil şi că ia în calcul o soluţionare rapidă a situaţiei grădiniţelor, care lipsesc în această ţară.

În opinia lui Vladimir Putin, ruşii ar trebui să privilegieze familiile numeroase, altfel Rusia putând deveni, în anii viitori, "o ţară săracă, îmbătrânită şi incapabilă să îşi apere independenţa şi chiar teritoriul".

Preşedintele rus a sublinat "performaţe-cheie" realizate în ultimii doi ani în plan demografic, îndeosebi faptul că speranţa de viaţă a depăşit pragul de 70 de ani (în 2011).

Rusia, care numără în prezent puţin peste 143 de milioane de locuitori, a pierdut peste cinci milioane de locuitori în urma prăbuşirii fostei Uniuni Sovietice în 1991, iar potrivit unor studii declinul va continua pe termen lung.

Putin a subliniat că, începând cu 2010, populaţia rusă este în creştere.

Cel mai puternic om din Rusia a subliniat la începutul anului că depăşirea crizei demografice reprezintă o prioritate a noului mandat prezidenţial, al treilea după cele din perioada 2000-2008.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici