Putin le transmite un mesaj celor din cadrul Serviciilor de Informaţii Externe SVR: Felicitări pentru munca depusă!

  • În decursul zilei de vineri, secretarul de stat al Americii, Mike Pompeo, declara că Rusia este responsabilă de cel mai grav atac cibernetic asupra Guvernului SUA, de până acum.
  • Duminică, Vladimir Putin a participat la un eveniment de comemorare a 100 de ani de la fondarea Serviciilor de Informaţii Externe SVR
  • Kremlin a negat şi acum, ca întotdeauna, orice implicare în atacurile cibernetice împotriva Occidentului.
1536 afișări
Imaginea articolului Putin le transmite un mesaj celor din cadrul Serviciilor de Informaţii Externe SVR: Felicitări pentru munca depusă!

În decursul zilei de vineri, secretarul de stat al Americii, Mike Pompeo, declara că Rusia este responsabilă de cel mai grav atac cibernetic asupra Guvernului SUA, de până acum.

Duminică, Vladimir Putin a participat la un eveniment de comemorare a 100 de ani de la fondarea Serviciilor de Informaţii Externe SVR. Putin a ţinut un discurs în care, printre altele, a menţionat şi faptul că ”suveranitatea, democraţia şi independenţa Rusiei stau şi în calitatea serviciilor secrete”.

Unii cercetători cibernetici internaţionali au susţinut că Serviciul Rus de Informaţii Externe ar fi putut fi de vină pentru cel mai grav atac asupra sistemelor informatice ale Guvernului SUA. Kremlin a negat şi acum, ca întotdeauna, orice implicare în atacurile cibernetice împotriva Occidentului.

Putin a ţinut să le mulţumească tuturor participanţilor la eveniment, care, de altfel, a marcat şi Ziua Muncitorilor Serviciilor Secrete, şi le-a spus să continue munca lor în dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor de contrainformaţii.

Vladimir Putin, fost agent KGB, a declarat: ”Ştiu despre ce vorbesc şi apreciez foarte mult profesionalismul de care aţi dat dovadă în derularea operaţiunilor dificile. Trebuie să rămânem vigilenţi când vine vorba de securitatea informaţiilor şi să luptăm împotriva extremismului şi a corupţiei”.

De asemenea, el le-a spus membrilor agenţiei să acorde o atenţie deosebită riscurilor pe care le implică tensiunile de la graniţele ţării.

În ultima perioadă au fost raportate, din nou, ciocniri între Armenia şi Azerbaidjan, din cauza enclavei din Nagorno-Karabakh, deşi recent au semnat un armistiţiu de încetare a focului. Toată această negociere a fost intermediată de Rusia. De asemenea, protestele anti-guvernamentale săptămânale continuă în Belarus.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici