Racheta balistică lansată de Coreea de Nord s-ar fi prăbuşit în mare, la 100 km de Vladivostok. Moscova: Nu a reprezentat o ameninţare pentru Rusia/Reacţia NATO

Racheta balistică lansată de forţele regimului de la Phenian nu a reprezentat o ameninţare pentru teritoriul Rusiei, a anunţat Ministerul rus al Apărării, deşi oficiali americani au afirmat că racheta s-ar fi prăbuşit în mare, la doar aproximativ 100 de kilometri de oraşul rus Vladivostok.

14650 afișări
Imaginea articolului Racheta balistică lansată de Coreea de Nord s-ar fi prăbuşit în mare, la 100 km de Vladivostok. Moscova: Nu a reprezentat o ameninţare pentru Rusia/Reacţia NATO

Racheta balistică lansată de Coreea de Nord s-ar fi prăbuşit în mare, la 100 km de Vladivostok. Moscova: Nu a reprezentat o ameninţare pentru Rusia

"Sistemele ruseşti de avertizare au detectat lansarea unei rachete balistice de pe teritoriul Coreei de Nord. Sistemele de avertizare au urmărit ţinta pe durata a 23 de minute, până la prăbuşirea acesteia în zona centrală a Mării Japoniei (Marea de Est -n.red.) (la aproximativ 500 de kilometri de teritoriul Rusiei)", arată Ministerul Apărării de la Moscova.

"Acest test balistic nu a constituit un pericol pentru Federaţia Rusă", a precizat Ministerul Apărării, potrivit agenţiei de ştiri Tass.

Anterior, un reprezentant al Kremlinului a anunţat că preşedintele Rusiei, Vladmir Putin, aflat într-o vizită oficială la Beijing, s-a declarat îngrijorat în legătură cu testul balistic efectuat de Coreea de Nord, relatează Reuters.

Si NATO a reacţionat. Testul balistic efectuat de Coreea de Nord reprezintă o nouă "încălcare flagrantă" a rezoluţiilor Naţiunilor Unite, fiind o "ameninţare" la adresa păcii şi securităţii internaţionale, afirmă Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice.

"Efectuarea unui nou test balistic de către Coreea de Nord constituie o nouă încălcare flagrantă a unei serii de rezoluţii ale Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, fiind o ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale", a declarat Oana Lungescu, potrivit unui comunicat al NATO.

"În momentul de faţă, sunt necesare măsuri pentru reducerea tensiunilor, nu acte provocatoare", a adăugat purtătorul de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice.

"Coreea de Nord trebuie să se conformeze obligaţiilor internaţionale, să înceteze toate activităţile asociate programelor balistic şi nuclear, să abandoneze toate programele de dotare cu arme de distrugere în masă în mod complet, verificabil şi ireversibil; de asemenea, Coreea de Nord trebuie să iniţieze un dialog credibil cu membrii comunităţii internaţionale", precizează Oana Lungescu.

Autorităţile americane au calculat că racheta nord-coreeană s-a prăbuşit în Marea de Est (Marea Japoniei), la aproximativ 60 de mile (96 de kilometri) sud de zona oraşului Vladivostok, a declarat un oficial american pentru CNN. La Vladivostok se află şi baza principală a Flotei din Pacific a Rusiei.

"În contextul în care racheta s-a prăbuşit atât de aproape de teritoriul rus, de fapt mai aproape de Rusia decât de Japonia, preşedintele Donald Trump nu-şi poate imagina că Rusia e încântată", susţine Casa Albă, scrie CNN.

Coreea de Nord a lansat, duminică, o rachetă balistică, proiectilul căzând în Marea de Est (Marea Japoniei), anunţă surse militare sud-coreene şi japoneze, citate de agenţiile de presă Yonhap şi Reuters.

Racheta a fost lansată din regiunea nord-coreeană Kusong, situată la nord-est de oraşul Phenian, unde în trecut au fost testate proiectile cu rază medie de acţiune.

Potrivit unor surse nipone, racheta a zburat circa 30 de minute, prăbuşindu-se în Marea de Est (Marea Japoniei), la o distanţă de aproximativ 700 de kilometri.

Dată fiind distanţa străbătută de rachetă, testul balistic pare să fi fost un succes, au declarat experţi sud-coreeni.

Noul preşedinte al Coreei de Sud, Moon Jae-In, a convocat urgent o reuniune extraordinară a Consiliului pentru Siguranţă Naţională pentru a discuta despre acest eveniment.

La rândul său, Japonia a condamnat vehement noul test balistic nord-coreean.

"Testele balistice efectuate de Coreea de Nord reprezintă o ameninţare gravă pentru ţara noastră şi o încălcare clară a rezoluţiilor ONU", a reacţionat premierul Shinzo Abe.

Regimul stalinist de la Phenian a efectuat şi pe 12 februarie un test balistic, lansând o rachetă cu rază medie de acţune de tip Pukguksong-2 (KN-15) din aceeaşi zonă.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici