Rămăşiţe umane au fost descoperite pe locul unei posibile gropi comune în sudul Serbiei

Rămăşiţe umane au fost descoperite în cursul unro săpături la o locaţie în sudul Serbiei care ar putea conţine aproximativ 250 de victime kosovare albaneze ucise în timpul conflictului sârbo-kosovar dintre 1998-1999, a anunţat vineri misiunea europeană în Kosovo (Eulex).

222 afișări
Imaginea articolului Rămăşiţe umane au fost descoperite pe locul unei posibile gropi comune în sudul Serbiei

Rămăşiţe umane au fost descoperite pe locul unei posibile gropi comune în sudul Serbiei (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

"Reprezentanţi ai autorităţilor sârbe, ai departamentului de medicină legală al Eulex şi experţi legişti kosovari au descoperit rămăşiţe umane în timpul săpăturilor la situl carierei din Rudnica, în regiunea Raska", a declarat Eulex într-un comunicat.

Acest sit a început să fie excavat de la anunţul descoperirii sale în mai 2010 de către Eulex şi autorităţile sârbe, care au precizat atunci că ar putea conţine rămăşiţele a aproximativ 250 de albanezi din Kosovo.

Cadavrele au fost iniţial îngropate în trei locaţii diferite în Kosovo, înainte de a fi exhumate şi transportate la Rudnica, a explicat atunci Procurorul sârb pentru crime de război, Vladimir Vukcevic.

Dacă se va adeveri, va fi vorba de una dintre cele mai mari gropi comune descoperite vreodată în Serbia, după cea de la Batajnica în apropiere de Belgrad, unde peste 700 de corpuri de kosovari albanezi au fost descoperite în 2001 pe locul cazarmei unei unităţi speciale antiteroriste a poliţiei sârbe.

În total, peste 800 de cadavre de albanezi kosovari au fost exhumate din trei gropi comune descoperite în Serbia în 2001.

Forţele fostului preşedinte iugoslav, Slobodan Miloşevic, au încercat astfel să ascundă în Serbia crimele de război comise împotriva civililor din Kosovo în cursul conflictului cu grupările separatiste kosovare albaneze.

Conflictul din Kosovo s-a soldat cu aproximativ 13.000 de victime, majoritatea albanezi din Kosovo. Peste 1.700 de persoane sunt încă date dispărute, dintre care peste 1.000 sunt albanezi kosovari.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici