Raport Economist Intelligence Unit: România, considerată ca fiind o "democraţie deficientă", cu presă "parţial liberă" şi justiţie supusă presiunilor politice/ Ce punctaj a primit în clasamentul "Indicele Democraţiei 2017"

România ocupă locul 64, fiind considerată "democraţie deficientă", cu presă "parţial liberă", în clasamentul privind sistemele democratice elaborat de Economist Intelligence Unit, Bucureştiul fiind criticat din cauza acţiunilor coaliţiei guvernamentale în sensul reducerii independenţei justiţiei.

2467 afișări
Imaginea articolului Raport Economist Intelligence Unit: România, considerată ca fiind o "democraţie deficientă", cu presă "parţial liberă" şi justiţie supusă presiunilor politice/ Ce punctaj a primit în clasamentul "Indicele Democraţiei 2017"

Raport Economist Intelligence Unit: România, "democraţie deficientă", cu presă "parţial liberă" şi justiţie supusă presiunilor

România a primit un punctaj de 6,44 din 10 şi ocupă locul 64 din 167 de ţări în clasamentul "Indicele Democraţiei 2017" elaborat de Economist Intelligence Unit.

La capitolul "Procese electorale şi pluralism", România are 9,17 puncte din 10, în privinţa "Funcţionării instituţiilor guvernamentale" punctajul este de 5,71, iar la nivelul "Participării politice", 5,00. Din punctul de vedere al "Culturii politice", Bucureştiul înregistrează punctajul de 4,38, iar în privinţa "Drepturilor civice", 7,94, România fiind considerată "democraţie deficientă".

TITLURILE ZILEI

Din punctul de vedere al situaţiei presei, România are un punctaj de 8 din 10, ocupând locul 31, prin calificativul "presă parţial liberă".

Ţările cu punctaj peste 8 sunt considerate "democraţii depline". În a doua categorie sunt "democraţiile deficiente" - ţările care organizează alegeri libere şi corecte (chiar dacă există probleme, precum încălcarea libertăţii presei), iar drepturile civice fundamentale sunt respectate. Cu toate acestea, există vulnerabilităţi în alte aspecte ale democraţiei, inclusiv probleme privind sistemul de guvernare, cultura politică subdezvoltată şi niveluri scăzute de participare politică. În categoria a treia sunt "regimurile hibride", iar în a patra "regimurile autoritariste".

"România a înregistrat o scădere puternică a punctajului, situaţie ce reflectă încercările continue ale coaliţiei de guvernământ de a slăbi independenţa şi eficienţa sistemului judiciar şi de a bloca eforturile unor structuri instituţionale în sensul combaterii corupţiei", se arată în raport. "În ianuarie 2017, Guvernul a încercat fără succes să adopte o ordonanţă de urgenţă pentru dezincriminarea delictelor de corupţie minore. În mai 2017, Comisia Juridică a Senatului a introdus amendamente la un proiect de lege care ar fi redus sentinţele pentru autorii actelor de corupţie. Amendamentele la codurile de procedură penală care ar limita responsabilităţile în cazuri de corupţie sunt dezbătute în Parlament. Până acum, societatea civilă a fost principalul obstacol în calea aplicării acestor măsuri", precizează raportul.

Primele locuri în clasamentul privind starea democraţiei sunt ocupate de Norvegia, Islanda, Suedia, Noua Zeelandă şi Danemarca. Alte "democraţii depline" sunt Irlanda, Australia, Canada, Finlanda, Elveţia, Olanda, Luxemburg, Germania, Marea Britanie, Spania, Austria şi Uruguay.

Statele Unite ocupă poziţia 21, fiind "democraţie deficientă", în aceeaşi categorie cu România, Franţa, Italia, Israel, Grecia, Slovacia, Bulgaria, Chile, Polonia, Belgia şi numeroase alte ţări.

Republica Moldova este considerată regim democratic "hibrid", la fel ca ţări precum Albania, Turcia, Georgia, Liberia, Bolivia şi Maroc.

Ţări precum China, Belarus, Venezuela, Irak, Afganistan, Rusia, Arabia Saudită, Sudan, Libia şi Iran sunt considerate "regimuri autoritariste".

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici