Rebelii proruşi au eliberat aproape 650 de persoane, anunţă Kievul

Rebelii proruşi din estul Ucranei au eliberat aproape 650 de persoane capturate în cele cinci luni de conflict, a anunţat luni seara o sursă din cadrul Guvernului ucrainean, clarificând datele furnizate de către preşedintele Petro Poroşenko.

587 afișări
Imaginea articolului Rebelii proruşi au eliberat aproape 650 de persoane, anunţă Kievul

Rebelii proruşi au eliberat aproape 650 de persoane, anunţă Kievul (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Liderul ucrainean a anunţat în cursul vizitei pe care a efectuat-o la Mariupol, în sud-estul ţării, că Kievul "a reuşit să elibereze 1.200 de persoane" de la semnarrea acordului cu separatiştii, vineri, la Minsk.

O sursă apropiată preşedintelui a declarat pentru AFP că Poroşenko se referea la numărul total al persoanelor capturate de către rebeli în timpul conflictului cu armata.

Rebelii au eliberat 648 de persoane, a declarat această sursă, sub protecţia anonimatului, iar alte peste 500 urmează să fie eliberate "în curând".

Un purtător de cuvânt militar ucrainean a anunţat anterior că 20 de militari au fost predaţi Kievului de către rebeli începând de vineri, o informaţie confirmată de către Poroşenko mai târziu, în cursul deplasării la Mariupol.

Un port la Marea Azov, Mariupol, ultimul mare oraş aflat sub controlul ucrainean în est, este de mai multe zile scena unor confruntări între armată şi rebeli.

Oraşul este considerat o zonă strategică, iar dacă separatiştii vor prelua controlul aupra lui vor asigura o legătură între frontiera rusă şi Peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Moscova în martie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici