Regele Mihai I: Nelson Mandela a fost plămădit din virtuţi rar întâlnite în lumea puterii de astăzi

Regele Mihai I a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia morţii lui Nelson Mandela, precizând că a aflat cu multă tristeţe despre trecerea la cele veşnice ale acestui om de Stat plămădit din virtuţi rar întâlnite în lumea puterii de astăzi.

405 afișări
Imaginea articolului Regele Mihai I: Nelson Mandela a fost plămădit din virtuţi rar întâlnite în lumea puterii de astăzi

Regele Mihai I: Nelson Mandela a fost plămădit din virtuţi rar întâlnite în lumea puterii de astăzi

"Am aflat cu multă tristeţe despre trecerea la cele veşnice a lui Nelson Mandela, om de Stat plămădit din virtuţi rar întâlnite în lumea puterii de astăzi. Nelson Mandela a stat drept în faţa ororilor timpurilor Războiului Rece, plătind cu suferinţă fizică şi morală pentru credinţa sa în libertatea omului şi dreptul său la demnitate", a declarat Regele Mihai I.

"Cu credinţă şi altruism, el şi-a iertat călăii, iar pentru aceasta a trebuit să îndure uneori dezaprobarea aliaţilor. Nelson Mandela a trăit aproape un secol, dăruindu-ne un exemplu de constanţă şi durată a iubirii de dreptate. Dumnezeu să-l odihnească acum în pace!", a mai spus Regele Mihai I, în mesajul său, care este datat vineri, 6 decembrie, Palatul Elisabeta.

Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela a decedat, joi, la vârsta de 95 de ani.

O ceremonie naţională în memoria lui Nelson Mandela va fi organizată pe 10 decembrie pe stadionul din Soweto, urmând ca înhumarea să aibă loc pe 15 decembrie, în satul său Qunu (sud), a anunţat vineri preşedintele Jacob Zuma, citat de AFP.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici