Reprezentanţi ai Moscovei, Kievului, OSCE şi ai separatiştilor se întâlnesc vineri la Minsk

Grupul de contact privind conflictul ucrainean, format din reprezentanţi ai Ucrainei, Rusiei şi OSCE, va avea o reuniune vineri la Minsk, la care vor participa şi separatiştii proruşi, au anunţat surse.

279 afișări
Imaginea articolului Reprezentanţi ai Moscovei, Kievului, OSCE şi ai separatiştilor se întâlnesc vineri la Minsk

Andrei Purghin, preşedintele Parlamentului din republica autoproclamată Doneţk (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Grupul de contact privind Ucraina a informat partea belarusă despre organizarea unei reuniuni la Minsk, la 30 ianuarie", a anunţat Ministerul belarus al Afacerilor Externe.

Rebelii separatişti "vor participa cu siguranţă", a declarat Andrei Purghin, preşedintele Parlamentului din republica autoproclamată Doneţk.

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, le-a cerut joi rebelilor proruşi să negocieze un nou armistiţiu în estul separatist al Ucrainei, unde situaţia s-a deteriorat considerabil în ultimele zile.

Şeful statului a făcut apel la Grupul de contact, format dintr-un fost preşedinte ucrainean, ambasadorul rus în Ucraina şi o reprezentantă a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) să "poarte de urgenţă consultări (cu rebelii) pentru a obţine un armistiţiu imediat", a anunţat preşedinţia într-un comunicat, după o întâlnire între Poroşenko şi Grupul de contact.

Violenţele s-au intensificat în ultimele zile în estul Ucrainei, sâmbătă fiind ucise 30 de persoane într-un bombardament asupra oraşului-port Mariupol.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici